Restricții de circulație pe mai multe străzi din Arad. Lucrările vor continua până la sfârșitul lunii ianuarie 2027
Șoferii din Arad vor avea parte de noi restricții de circulație, începând din această săptămână, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a rețelei magistrale de termoficare și a altor intervenții desfășurate în municipiu. Mai multe străzi vor fi închise temporar, circulația va fi...
Tânăr de 20 de ani, prins băut și fără permis la volan, în Arad. A fost reținut de polițiști
Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Livada, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii arădeni, după ce a fost prins conducând un autoturism fără permis și sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, în jurul orei 20:45, pe strada Ovidiu din...
Polițiștii arădeni au confiscat peste 49 de metri cubi de material lemnos, în urma unor controale
În perioada 9-16 octombrie, polițiștii Biroului de Protecție a Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat mai multe acțiuni pentru combaterea activităților ilegale privind transportul de material lemnos. În cadrul acțiunilor au fost efectuate 13 controale, atât în trafic, cât și...
Avarie la rețeaua de apă din Arad. Furnizarea este întreruptă pe un tronson al străzii Aurel Ardelean
Furnizarea apei potabile este întreruptă temporar astăzi, în intervalul orar 10:00–16:00, pe strada Aurel Ardelean din Arad, pe tronsonul cuprins între străzile Dorobanților și Pionierilor, din cauza unei avarii la rețeaua de alimentare. Potrivit Companiei de Apă Arad, echipele de...
(FOTO) „Glasul ceaunelor” a răsunat la Moneasa. Două zile de gastronomie tradițională, muzică și voie bună
Stațiunea Moneasa a fost, timp de două zile, gazda unui eveniment care a adus laolaltă gastronomia tradițională, muzica populară și buna dispoziție. Deși vremea a fost răcoroasă, specifică acestei perioade a anului, acest lucru nu i-a împiedicat nici pe localnici, nici pe turiștii...
Dumitru Prunariu vine la Arad, la deschiderea unei expoziții dedicate împlinirii a 45 de ani de la zborul său în spațiu
Primul și singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, Dumitru-Dorin Prunariu, va fi prezent la Arad, vineri, 23 octombrie 2026, la deschiderea unei expoziții aniversare organizate de Complexul Muzeal Arad. Evenimentul marchează împlinirea a 45 de ani de la misiunea spațială istorică...
Iustin Cionca, invitat special la conferința mondială a regiunilor înfrățite cu Fujian
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a susținut astăzi, în calitate de invitat special, un discurs în deschiderea conferinței mondiale a regiunilor înfrățite cu provincia Fujian, China, desfășurată sub egida Dialogului Internațional al Orașelor Prietene. În fața...
DSP Arad atrage atenția asupra risipei alimentare: fiecare român aruncă anual cantități importante de mâncare
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad atrage atenția asupra importanței unei alimentații sănătoase și a reducerii risipei alimentare, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, marcată anual în 16 octombrie. Potrivit datelor Eurostat, în România au fost generate aproximativ 180 de...
Razie pe DN 7, în județul Arad: 91 de amenzi aplicate de polițiști. Aproape jumătate, pentru viteză
Polițiștii rutieri arădeni au desfășurat joi, 15 octombrie, o acțiune de control pe Drumul Național 7, pentru depistarea șoferilor care încalcă legislația rutieră. În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ...
Accident cu cinci autovehicule pe A1, în Arad: 12 persoane implicate, șapte transportate la spital
Șapte persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01:00, pe autostrada A1, la kilometrul 530. În coliziune au fost implicate cinci autovehicule, respectiv trei autoturisme și două autoutilitare. La fața locului au...
Controale la trecerile la nivel cu calea ferată din Arad: amenzi de 34.600 de lei și un permis reținut
Polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34.600 de lei, în cadrul unei acțiuni desfășurate în zona trecerilor la nivel cu calea ferată din județul Arad. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune rutieră....
Tânăr de 33 de ani, salvat la Spitalul Județean Arad după ce a ajuns în comă profundă. A fost externat după șase săptămâni
Un tânăr de 33 de ani, adus în comă profundă și cu insuficiență respiratorie acută la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, a fost salvat în urma unei intervenții chirurgicale de urgență și a aproximativ șase săptămâni de îngrijiri medicale. Pacientul suferise un...
Seceta a lovit culturile din Arad: aproape 78.000 de hectare afectate, producția de porumb a scăzut drastic
Fermierii din județul Arad au raportat pagube provocate de secetă pe aproape 78.000 de hectare cultivate în principal cu porumb și floarea-soarelui. Suprafața afectată este cu aproximativ 20% mai mare decât cea înregistrată anul trecut, iar producția medie de porumb a ajuns la doar un...
Compania de Apă Arad: verificați instalațiile interioare după înlocuirea contoarelor
Compania de Apă Arad le recomandă utilizatorilor să verifice instalațiile interioare de apă după montarea contoarelor inteligente și să urmărească eventualele semne de scurgere. De la mijlocul lunii august, când a început noul proiect de înlocuire a contoarelor mecanice cu dispozitive...
Controale ample pe DN 7, în județul Arad
Polițiștii arădeni desfășoară astăzi, 15 octombrie, între orele 14:00 și 18:00, o acțiune pe DN 7, alături de colegii din celelalte județe traversate de acest drum național. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, acțiunea are ca scop reducerea numărului de accidente...