JUDOKA LUCA KUNSZABO, OFERTAT DE CS UNIVERSITATEA ARAD

by Sorin Haut

CS Universitatea Aurel Vlaicu doreşte să îl legitimeze pe cel mai bun judoka arădean al momentului, Luca Kunszabo, pregătit de profesorul Mihai Telechi. În baza relaţiilor bune dintre LPS CSS Gloria şi CSU, directorul clubului universitar, Ovidiu Şerban, speră să poată conta şi pe serviciile valorosului sportiv arădean, care deşi e încă la vârsta junioratului, se află deja în atenţia lotului naţional de seniori. Multiplu campion şi medaliat la diferite categorii de vârstă, Luca Kunszabo are 19 ani şi se anunţă a fi una dintre marile speranţe pe tatami ale României. „Am vorbit cu tatăl lui Luca, i-am făcut o ofertă pentru a-l legitima la clubul nostru. Suntem în relaţii foarte bune, mi-a promis un răspuns după Bacalaureat”, recunoaşte Ovidiu Şerban. Luca Kunszabo a obţinut, până acum, în acest an, titlul naţional la juniori şi tineret, dar şi titlul balcanic la juniori, toate la categoria 100 de kilograme.

Mădălina Florea, în grafic

De altfel, mai mulţi judoka arădeni au dublă legitimare LPS – CSU Arad, astfel că nu ar fi o surpriză ca şi Kunszabo să poată evolua sub culorile universitare. Ovidiu Şerban vorbeşte şi despre atletism, secţie unde CSU Arad se poate mândri cu o sportivă cu reale perspective: „Mădălina Florea s-a clasat pe locul 7 la Campionatul European pe echipe, nu e deloc rău pentru vârsta ei, 21 de ani. La semifond şi fond se ştie că după 27-28 ani începi să performezi, deci mai are timp suficient de a creşte.”

Facebook Comments