JANDARMII AU APLANAT UN CONFLICT INTRE DOI SOTI. AGRESORUL S-A ALES CU DOSAR PENAL

by Florian Popa

Duminică 14 februarie a.c., în jurul orei 17.00, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj, în zona pieței Caius Iacob din municipiul Arad.
Apelul a fost făcut de către o femeie care a reclamat faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri, a fost lovită de către soțul ei.
La fața locului, jandarmii au identificat persoanele implicate și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, bărbatul în vârstă de 33 de ani fiind susceptibil de săvârșirea infracțiunii de violență domestică.

Facebook Comments