IVAN PATZAICHIN TE INVITĂ SĂ VÂSLEŞTI ALĂTURI DE EL, LA ARAD

by Andreea Radu

Ivan Patzaichin caută pentru al patrulea an campioni la vâslit! La Arad, sâmbătă, 20 august, începând cu ora 09:30, pe Faleza Mureșului, la Voința.

Indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, alătură-te campaniei noastre și formează echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri.

Descoperă Rowmania – competiţia de vâslit în canotci de 10+1, ajunge pentru al patrulea an consecutiv la Arad. Câştigătorii de la Arad vor intra în finala națională Descoperă Rowmania, care se va desfăşura în cadrul Festivalului Rowmania, pe 28 august, la Tulcea.

Îţi poţi înscrie echipajul în concurs la office@rowmania.ro, sau direct în ziua concursului, la locul de desfăşurare al evenimentului.

Program:
09:30 – 11:00 Înscrierea participanților şi acomodarea cu ambarcaţiunile (echipe), demonstrație de vâslit cu Ivan Patzaichin si ACS Vointa
11:45 – 12:00 Stabilirea ordinii de intrare în concurs și ședința tehnică (instructaj)
12:00 – 13:45 Desfășurarea concursului de canotcă 10+1 (pe serii, semifinale, finala)
14:00 – 14:30 Festivitatea de premiere a concursului de canotcă 10+1

Extra: multă voie bună!

Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.

Descoperă Rowmania Arad este un eveniment organizat în cadrul Zilelor Aradului, de Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” împreună cu Primaria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

Cu sprijinul: Mit Motors International – Isuzu D-MAX, Vointa Arad, AQUA Carpatica, Apele Romane, DC Communication şi Radio România.

Facebook Comments