Iustin Cionca: „Noi, aici, la Arad, am avut șansa unor personalități care au clădit frumos și durabil pentru comunitatea noastră”

by Dana B.

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat la Deschiderea ştiinţifică a celei de-a XXVIII-a ediţie a Zilelor Academice Arădene. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula „Magna Universitaria” din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, unde oficialităţi din Arad, dar şi reprezentanţi ai universităţilor din România şi străinătate au transmis mesaje de felicitare, cu prilejul împlinirii a 28 de ani de existenţă a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. În prezenţa domnului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte şi rector fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a doamnei Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a domnului prof. univ.dr. Sorin Başchir, preşedinte al Senatului Universităţii, a domnului subprefect Vasilică Damian, a numeroşi profesori şi studenţi, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a vorbit despre rolul şi însemnătatea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”în comunitate, despre parcursul şi colaborarea pe care a avut-o cu administraţia locală.

            „Românii spun că omul sfințește locul. Noi, aici, la Arad, am avut șansa unor personalități care au clădit frumos și durabil pentru comunitatea noastră, a unor personalități care și-au pus amprenta asupra calității vieții, a perspectivei de mai bine. În anii de după Revoluție, atunci când în alte județe România acuza dezechilibrul societății de tranziție, energiile bune ale Aradului se uneau în jurul proiectului academic. Atunci s-a născut Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, din aspirația intelectuală a Aradului, din ambiția ca tinerii noștri talentați să rămână acasă și să contribuie aici, cu o pregătire școlară adecvată, la dezvoltarea comunității”, a declarat Iustin Cionca.

Acesta a subliniat rolul pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” îl are în mediul academic. „Este un ambasador în lumea largă a Aradului, este un promotor al valorilor arădene, este un investitor în patrimoniul material și imaterial arădean. Am urmărit zilele trecute o prezentare a doamnei rector și am înțeles că peste un milion de euro intră lunar în circuitul financiar al Aradului datorită studenților străini ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”, iar pentru o comunitate de dimensiunea Aradului asta este un lucru extraordinar!”

Preşedintele Iustin Cionca a vorbit şi despre proiectele pe care Consiliul Județean Arad le-a dezvoltat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. „Avem proiecte de peste 100 de milioane de euro în sistemul sanitar, am câștigat proiecte pentru construirea a patru spitale și secții de spitale noi, dintre care cel mai ambițios este proiectul unui spital de obstetrică-ginecologie și pediatrie pe șapte niveluri. În ultimii șapte ani am investit 27 de milioane de euro în Spitalul Județean. Dar toate aceste investiții, toată aparatura performantă, nu ar fi utile dacă nu am avea specialiști care să le folosească pentru binele pacienților. De aceea, pentru noi relația cu Universitatea este specială, fiindcă ne completăm reciproc și ne susținem în marele nostru proiect al sănătății publice arădene”.

 

 

 

Facebook Comments