IONEL CIUPE ȘI-A DONAT ZIUA DE NAȘTERE

by Florian Popa

Alde Arad a organizat astăzi o conferință de presă cu un subiect inedit. Mai exact, tema conferinței de presă a fost despre un proiect de susținere a două adolescente extrem de talentate la pictură care au primit astăzi un cadou din partea prietenilor domnului Președinte, Ionel Ciupe.

Ionel CIUPE: „Astăzi este ziua mea de naștere și am primit o sugestie de la cei din organizația de tineret ALDE, aceea de a-mi dona ziua de naștere. Concret, mi-am sunat prietenii apropiați și i-am rugat să nu îmi facă niciun fel de cadou ci să doneze bani pentru o cauză nobilă, pentru două fete tinere și talentate la pictură din județul Arad. Fetele învață la liceul din Săvârșin, județul Arad.

Și eu când aveam vârsta fetelor am trecut prin aceeași situație, mama mea fiind nevoită să se descurce singură pentru a ne întreține la școală pe mine și pe fratele meu mai mic. Ce este deosebit la modul în care cele două tinere, Narcisa și Cristina, pictează este faptul că lucrează împreună la același tablou. Singurele picturi individuale sunt cele pe sticlă, de obicei icoane de mici dimensiuni.

Îmi doresc să se alăture acestui proiect caritabil cât mai multe persoane, dar și instituții publice pentru ca aceste două fete minunate, de 15 și 16 ani, să aibă o șansă de a-și demonstra și șlefui talentul. Creațiile lor pot fi, peste ani, ocazii de promovare a Aradului în țară și în străinătate. Nu putem să rămânem indiferenți în fața copiilor talentați pe care îi avem. Trebuie să-i susținem pentru că ei sunt cei care vor construi viitorul de mâine”.

Orice persoană care dorește să le sprijine pe Narcisa și pe Cristina pot face donații în contul RO30RZBR0000060018415982, pe numele Cioară Ligia (mama fetelor) deschis la Raiffeisen Bank.

 

 

 

Facebook Comments