IONEL CIUPE (ALDE): „DACA PONTA VA FI SILIT SA RENUNTE, TARICEANU ESTE CEA MAI BUNA SOLUTIE PENTRU PREMIER“

by Andreea Radu

Premierul Romaniei, Victor Ponta nu trebuie să renunţe sub nici o formă la funcţia sa, ci să facă tot posibilul ca, în actuala formulă, Guvernul să-şi continue activitatea până la alegerile parlamentare din 2016, susține consilierul municipal Ionel Ciupe (ALDE), într-un comunicat de presă. „Dacă, din motive independente de voinţa lui, va fi silit să renunţe, Călin Popescu Tăriceanu ar fi, indiscutabil, cea mai bună soluţie pentru ca România să păstreze ritmul de creştere economică şi chiar să-l mărească. Din acest punct de vedere, Tăriceanu a dovedit că ştie ce şi cum trebuie să facă, în perioada cât a fost el prim-ministru România înregistrând cea mai mare creştere economică din Europa. Nu degeaba, la alegerile prezidenţiale Ponta şi Tăriceanu au mers în tandem, urmând ca, dacă Ponta ar fi câştigat, Tăriceanu să devină premier. Repet, cel mai bine ar fi ca Ponta să-şi ducă mandatul la capăt, dar, dacă s-ar ajunge, în toamnă, la alegerea unui alt premier, în Parlament, există şanse ca Tăriceanu să fie nominalizat pentru candidatură. Chiar dacă preşedintele Iohannis ar vrea să-l numească pe Predoiu sau pe altcineva, în cele din urmă va trebui să respecte decizia rezultată în urma consultării partidelor politice. Iar dacă actuala majoritate PSD-UNPR-ALDE rezistă, sunt convins că se va ajunge la soluţia Tăriceanu. Mi-aşi dori, însă, să nu se ajungă acolo, decât în 2016, pentru că nimeni nu poate prezenta argumente rezonabile pentru irosirea timpului cu manevre şi calcule politicieneşti în loc de folosirea lui spre binele României şi românilor“, susține Ciupe.

Facebook Comments