În ultimele zile au apărut noi informaţii care îl leagă pe Klaus Iohannis de scandalul adopţiilor internaţionale din anii ’90. Este ştiu faptul că adopţiile internaţionale în acea perioadă erau slab reglementate şi că au existat reţele organizate de oameni care cumpărau practic copii de la familiile sărace şi îi vindeau în străinătate. Klaus Iohannis nu a răspuns încă acestor acuzaţii, ceea ce este grav, având în vedere că este candidat pentru funcţia de preşedinte al României. Există suspiciunea că banii cu care şi-a cumpărat Iohannis casele pe care nu îi poate justifica provin tocmai din adopţii. Scandalurile legate de traficul internaţional de copii de la începutul anilor 90 reprezintă o pată ruşinoasă pe obrazul României contemporane.
Pentru liniştea românilor, Iohannis ar trebui să răspundă sincer la următoarele întrebări:
10 întrebări pentru Iohannis în scandalul implicării în adopţii de copii
1. De ce a acceptat, ca profesor, să îi ajute pe nişte străini să ia 3 copii din România, în timp ce presa internă şi internaţională relata, la acea dată, că este un mare risc smulgerea minorilor din propriile familii extinse? Nu îi ajungeau salariul de profesor şi banii din meditaţii?
2. Dacă rolul iniţial a fost doar de şofer şi translator, de ce s-a implicat, ulterior, în convingerea familiei să-şi dea nepoţii spre adopţie, potrivit mărturiei familiei şi vecinilor?
3. În ce au constat bunurile pe care a recunoscut că le-a primit din partea canadienilor? Care a fost valoarea a acestora?
4. Cu cât a fost plătit pentru faptul că a cazat canadienii în propria casă, după cum dl. Johannis a recunoscut? De asemenea, cu cât a fost plătit pentru că a cazat minorii la socrul său şi la o rudă, până la rezolvarea în timp record a adopţiei (2 luni), aşa cum au afirmat bunica şi mătuşa minorilor?
5. Ce legătură are cu avocaţii care s-au ocupat de această adopţie, precum şi cu completul de judecată? Îi cunoştea? Erau în relaţii bune? Bunica minorilor spune că soţia dlui Johannis a fost prezentă şi în sala de judecată atunci când au fost adoptaţi cei 3 copii ai familiei Iliuţ, precum şi alţi copii din judeţ, iar dl Johannis a fost în faţa judecătoriei, a mai adăugat bunica.
6. De ce nu s-a ţinut de cuvânt şi nu a făcut demersuri, aşa cum a promis, pentru ca cei trei minori ai familiei Iliuţ din comuna Răşinari, judeţul Sibiu, să poată să ţină legătura cu familia, potrivit relatării bunicii? Părinţii lor fiind decedaţi, nu exista vreun risc de contestare a adopţiei. Când a ajuns primar, deci persoană publică şi cu o poziţie importantă în societate, de ce nu a făcut demersuri oficiale, la Ambasada Canadei, pentru a afla care este situaţia celor 3 copii înfiaţi şi pentru a o linişti, omeneşte, pe bunica îndurerată?
7. De ce a respins-o, alungat-o şi agresat-o pe bunica minorilor, dna Maria Iliuţ, potrivit mărturiei acesteia, care a şi depus plângere în acest sens la Poliţie, Preşedinţie, Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor?
8. De ce nu a reacţionat atunci când a fost acuzat de jurnalistul Dan Tapalagă, care a indus ideea că acei copii români, infiaţi cu ajutorul familiei Johannis, au fost folosiţi pentru trafic de organe?
9. De ce nu s-a prezentat la audiere în faţa membrilor Comisiei parlamentare care a audiat-o şi pe bunica minorilor? Acesta este respectul pe care îl manifestă şi acum faţă de Parlament?
10. Presa a relatat că soţia domnului Johannis, dna Carmen Johannis, lucrând la o şcoală specială, deţinea o listă întreagă de copii români care ar fi putut fi înfiaţi de străini. Ce ştie dl Klaus Johannis despre acest aspect? Cât de implicaţi erau, în realitate, soţia sa şi el, în fenomenul adopţiilor internaţionale?
CAZUL ILIUŢ, în presa românească
11 iunie 1990 – Elena Iliuţ, mamă a trei copii, este ucisă de soţul său care apoi s-a sinucis.
Iunie 1990 – la 3 zile după tragedie, după ce soţii Iliuţ au fost îngropaţi, Carmen și Klaus Johannis, împreună cu o familie de canadieni, Lelande Alain Roger și Lelande Arlens Dianne, s-au prezentat la poarta Mioarei Iliuț, mătușa celor trei copii.
Iunie-august 1990 – Conform relatărilor Mariei Iliuţ, bunica celor trei copii, aceasta a cedat și și-a dat consimțământul pentru adopție, în contextul în care dl. Klaus Iohannis a făcut presiuni la adresa ei în vederea obţinerii acestui consimţământ.
8 august 1990 – Fam. Lelande, domiciliați în Canada, solicită ca prin hotărâre judecătorească să fie admisă cererea privind înfierea cu efecte depline a minorilor. Din sentinţa judecătorească rezultă că această familie a mai adoptat, pe lângă cei trei fraţi ai Fam. Iliuţ, o fetiţă de 4 luni – Scultelnicu Anda Maria din Sibiu.
14 august 1990 – este dată sentința definitivă pentru adopție.
1992 – soţii Iohannis şi-au cumpărat, în anul 1992, o casă pe strada Bâlea din Sibiu, la numărul 29. Au plătit fostului proprietar suma de 75.000 mărci germane.
Anul 1997 – ziaristul Dan Tapalagă scria în „Ziua de Ardeal” despre implicarea cuplului de profesori Iohannis în adopţii de copii din comuna Răşinari, judeţul Sibiu, pentru cetăţeni canadieni şi era emisă ipoteza că aceşti copii au devenit „piese de schimb” în bănci de organe.
Anul 2000 – Klaus Iohannnis a recunoscut, într-o conferinţă de presă realizată în campania electorală pentru primul mandat de primar al Sibiului, că a primit cadouri de la familia canadiană şi că familia de canadieni s-a cazat la el acasă.
Anul 2000 – fam. Iliuț a sesizat Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din cadrul Camerei Deputaților.
Anul 2004 – în acest an a fost audiata Iliuț Maria, bunica celor trei frați adoptați. Solicitat de comisia respectivă să se prezinte la audiere, Klaus Iohannis a refuzat.
Iulie 2013 – Bunica Maria Iliuţ a decedat. Mioara Iliuţ, mătuşa copiilor, continuă lupta.
Foto iohannis: Românii așteaptă foarte multe răspunsuri de la Klaus Iohannis pe tema adopțiilor
