INTERLOPII I-AU LUAT UNUI FOST DEPUTAT ANIMALELE DIN BATATURA

by webeditor

Că viaţa e grea în opoziţie, o ştie toată lumea. Da’ parcă la PDL Arad e mai grea ca oricând, fiindcă băieţii au fost învăţaţi să trăiască pe picior mare. După ce zilele trecute văzurăm cum deputatu’ Pistru a început să mănânce de sub unghii (adică să-şi vândă din ce a acumulat în perioada de glorie), astăzi aflăm că un alt deputat PDL, pardon, fost, o duce rău de tot. Cică are datorii de nu-şi mai vede capul de ele. Nici nu e de mirare că-şi iese uşor din pepeni, de atâtea probleme.

Aflat în urmă cu ceva vreme pe la Sântana, să-şi clătească ochii la Miss-uri, GogUTA al nostru a intra şi pe la birtul din centru, să se răcorească după aşa privelişte frumoasă. Şi, stând la un păhărel cu bere, ce-i fu dat lui GogUTA să audă. Cică un fost deputat PDL Arad, şmecher dă şmecher, s-a mutat la Sântana. Din dragoste. Că cică în zonă merge treaba cu agricultura. Aşa că omul şi-a luat şi el nişte animale. Povestitorii, sub influenţa paharelor de Patriot, nu ştiau exact dacă deputatul şi-a luat capre sau oi. Cert e că dădeau ca sigură informaţia că animalele au dispărut. Nu vă speriaţi, n-au dat iama cei de la Comlăuş în turma pedelistului. Nici vorbă. Au venit nişte băieţi solizi de la Arad, interlopi, cum le spune la televizor, şi le-au luat pe toate. Cică domnul fost deputat ar avea nişte datorii uriaşe la cămătari, aşa că a rămas fără iosag, cum ziceau oamenii de la birt. Că deputatul, fost, n-a depus plângere, nu e o ştire, fiindcă s-ar fi putut trezi cu nişte întrebări din partea oamenilor legii. Iar pe lângă celelalte dosare pe care le are, nu i-ar fi fost chiar bine. Aşa că a lăsat-o moartă, a înghiţit în sec şi astăzi îşi cumpără lapte și brânză de la alimentara din colţ. Poate, chiar de la animalele pe care i le-au luat interlopii.

Facebook Comments