INTERIMARUL TOLEA, UN ADEVARAT FAT-FRUMOS AL AVERILOR. A ADUNAT IN SAPTE ANI DE CJA, CAT ALTII INTR-O VIATA

by Cosmin Mihuta

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, pedelistul Adrian Țolea, a dobândit un talent deosebit de când deține diferite funcții în administrația arădeană: a reușit să adune în doar șapte ani, cât alții într-o viață, sau poate chiar în două vieți. Până în 2008, când a devenit vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea era un om normal (din punct de vedere al averii, că altfel e normal și astăzi), cu un apartament de 96 de metri pătrați, dobândit prin cumpărare cu rate la CEC, adică așa cum făcuseră, probabil, 90 la sută dintre români. După 2008, norocul a venit pe strada actualului interimar de la CJA. Și ce noroc.

În doar trei ani, viața lui Țolea s-a schimbat radical, și de unde avea un apartament și o mașină cumpărată în 2002, interimarul de la CJA a început să se miște pe piața imobiliară și să-și cumpere un teren de 675 de metri pătrați la Sânleani (comuna Livada), adică la o aruncătură de băț de municipiu, în anul 2008. Deși după o astfel de investiție, un angajat la stat ar face o mică pauză, să-și mai tragă sufletul, Adrian Țolea a continuat avântul imobiliar, iar în 2009 a început să ridice casa de vacanță de la Arăneag, de 63 de metri pătrați, unde deținea un teren de 300 de metri pătrați. Cireașa de pe tort a venit în 2010, când Țolea s-a apucat de construcția unei case de 220 de metri pătrați, pentru care a luat un credit de 33.500 de euro de la Banca Transilvania. La 220 de metri pătrați, creditul acoperă probabil partea de „roșu“, ca să ne exprimăm în termenii folosiți de constructori. Adică vreo treime din costurile casei.

Ceilalți bani pentru construcția casei, norocosul Țolea i-a obținut împrumut de la o persoană fizică, vreo 30.000 de euro, pe principiul, dacă n-ai o mătușă Tamara, găsește un om de bine. Împrumutul e pe 15 ani ! Acum, dacă persoana cu pricina i-a și dat acei bani sau e doar o șmecherie pentru a masca niște sume nejustificate, doar organele competente pot răspunde. Același norocos Țolea a mai primit și o donație, din partea altei persoane fizice, vreo mătușă, vreo soacră, nu se știe, de 15.000 de euro. Un om norocos. Ce mai. Lumea îl iubește. Am uitat să vă spunem că în 2006, Țolea și-a mai cumpărat și un Logan.

Dacă adunăm venitul interimarului Adrian Țolea, împrumuturile și donațiile cu semnul întrebării, în șapte ani de zile tot e mult o casă de vacanță, un teren, o casă de 220 de metri pătrați și o mașină, fie ea și românească. În condițiile în care ai lucrat la stat, iar venitul pe familie nu a fost unul extraordinar de mare, soția câștigând în jur de 14-15.000 de lei pe an, iar Țolea între 42 și 49.000 de lei pe an, conform ultimelor declarații de avere. Probabil, interimarul Țolea a fost un bun afacerist, deși din istoricul firmelor sale, nu prea reiese acest lucru, fapt asupra căruia vom reveni.

Dacă în perioada de interimat, Țolea va reuși să facă din bugetul Consiliului Județean Arad, ceea ce a făcut pentru el din bugetul familiei în șapte ani de zile, suntem convinși că județul va înflori, că vom avea numai drumuri asfaltate până în ultimul sătuc, localități cu apă și canalizare, spitale la standarde europene și așa mai departe. Așteptăm cu nerăbdare să-l vedem la lucru pe domnul Țolea.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments