Halep, favorită la Roland Garros. Adversar italian pentru Copil

by Sorin Haut

Simona Halep, numărul unu mondial, dar şi celelalte românce prezente pe tabloul de simplu, şi-au aflat adversarele de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Cea mai bună jucătoare din lume va avea două prime tururi relativ uşoare, cel puţin pe hârtie. Constănţeanca va juca în prima rundă contra lui Alison Riske, pentru ca învingătoarea din această partidă să evolueze, în manşa secundă, contra câştigătoarei disputei Taylor Townsend – Myrtle Georges.

În turul trei, Halep poate da peste Kristina Mladenovic, în timp ce în optimi ar putea juca împotriva Soranei Cîrstea. Pe sfertul Simonei se mai găsesc Angelique Kerber, Kiki Bertens, într-o formă deosebită pe zgură şi Caroline Garcia. În semifinalele competiţiei, Halep ar putea da peste Garbine Muguruza sau peste Karolina Pliskova.

Celelate jucătoare din ţara noastră au avut şi ele o tragere la sorţi destul de bună. În premieră cap de serie la un turneu de Grand Slam, Mihaela Buzărnescu o va întâlni în prima rundă pe Vania King.

Duelurile celorlalte jucătoare din România prezente pe tablou la Roland Garros, în primul tur:

Simona Halep (1 WTA) – Alison Riske (105 WTA – USA) – scor întâlniri directe: 2-0.

Ana Bogdan (65 WTA) – Marketa Vondrousova (90WTA – Cehia), nu s-au mai întâlnit până acum.

Irina Begu (41 WTA) – Anna Karolina Schmiedlova (78 WTA – Slovacia), 1-3.

Sorana Cîrstea (46 WTA) – Daria Gavrilova (24 WTA – Australia), nu s-au mai întâlnit până acum.

Mihaela Buzărnescu (32 WTA) – Vania King (1276 WTA – USA), nu s-au mai întâlnit până acum.

Pe tabloul masculin, arădeanul Marius Copil îl va avea adversar pe italianul Marco Cecchinato. Dacă va câştiga, românul s-ar putea întâlni cu Nick Kyrgios. (digisport.ro)

Facebook Comments