HAINE DE FIRMĂ CONTRAFĂCUTE, DESCOPERITE ÎNTR-UN COMPLEX COMERCIAL

by Florian Popa

La data de 16 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe linia combaterii comerțului ilicit.

Astfel, în urma activităților desfășurate, a fost despistat într-un complex comercial din municipiu, un bărbat din Arad, în timp ce oferea spre comercializare articole de îmbrăcăminte de diferite mărci, susceptibile de a fi contrafăcute.

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 208 produse de îmbrăcăminte, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Facebook Comments