Sa parcurgi 566km de la Cercul Polar si pina la Oceanul Arctic. Te gindesti ca e frig. Cat de frig ? Cauti in memorie si iti amintesti ca la un moment dat ai fost la -20 grade si ca era atat de frig incat simteai ca arde pielea.

Bun. Dar cum o fi la -30 ? Dar cum o fi la -40 ? Nu avem raspuns la asa ceva. Si totusi sunt cativa care se arunca in gol, fara plasa de siguranta, si participa la cursa asta.

Am analizat temperaturile si numarul de finalisti din 2007 incoace, iar concluziile sint clare: cand temperatura coboara sub 38 grade, maxim 3 concurenti reusesc sa ajunga la final. Inspaimantator.

La inceputul cursei erau -20 grade si Tibi ne spunea ca e cald. Dar traseul se indreapta implacabil spre nord, iar temperatura coboara cu fiecare pas pe care il face.

Apoi a dat peste -30 grade si le-a strapuns cu maxilarele incordate, dar picioarele i-au degerat. Nu s-a oprit.

“Acuma-i cald, sunt vreo – 30 grade. E ok.”

Noaptea care a trecut a fost cutremuratoare pentru el. Crezuse ca mai frig nu se poate. Crezuse ca daca i-au ingheatat picioarele, a aflat totul despre frig. Nu avea sa fie asa.

Nu stim cate grade au fost si nici nu are mare importanta cifra. Stim doar ca a doua zi la pranz, dupa ce a rasarit soarele si s-a facut “cald”, organizatorii i-au spus ca sunt -31 grade.

“E atat de frig incat iti ingheata ochii in cap, iti ingheata lacrima in coltul ochiului”

A plecat din Inuvik noaptea trecuta la ora 1, si are de parcurs 113km pe un rau inghetat. Nu sunt borne kilometrice asa ca nu stie unde este. La cat de hotarat merge, probabil a parcurs cam 80 km. E singur, organizatorii nu mai dau pe la el ca e prea frig.

Al doilea concurent (si singurul deocamdata care a avut curajul sa plece mai departe) e la 16 ore in urma lui.

A reusit sa ne sune dupa masa. Ne suna cand e mai “cald”, adica ziua cand e soare, ca sa nu-i inghete mana pe telefon cand vorbeste. Telefonul il tine tot timpul lipit de corp, la caldura, altfel ar ingheta bateria si ar fi inutilizabil.

O tara intreaga astepta telefonul acesta. Tensiunea a fost paroxistica. Efectiv aveam senzatia ca se vor bloca toate serverele din lume. Sute de postari si commenturi, fara oprire. Nu puteam da click pe nimic, absolut totul se derula pe ecran.

Cu siguranta ati ascultat convorbirea telefonica. Cutremurator. El incearca sa ne explice ceva ce nu poate fi explicat.

Nu exista cuvinte care ar putea descrie prin ce a trecut. Am ascultat inregistrarea de mai multe ori si de fiecare data s-a asternut o liniste ciudata in capul meu. E atat de calm cand vorbeste, incat e de neinteles.

Iar in fundal se simte durerea. E atat de palpabila incat o simti cind il asculti. Chiar nu are rost sa vorbesc despre ce a spus. Este imposibil. Va rog sa-l ascultati. E totul acolo, nu e nevoie de traducere sau de explicatii.

“E atat de frig incat nici organizatorii nu mai vin sa ma filmeze, trec maxim o data pe zi pe aici”

Il asculti cum vorbeste, relaxat, calm, exact ca un om care a supravietuit unui cataclism, iar acum nu mai este absolut nimic care l-ar putea speria. Iar pe fundal, in timp ce vorbeste, se aude ritmul de metronom al pasilor lui prin zapada.

Daca ascultati cu atentie, o sa observati ca ritmul pasilor nu se opreste absolut deloc. Impresionant. Mai ales cand stii ca a trecut de 400 km.

Tibi are o misiune : trebuie sa ajunga la final.

Oameni buni, oameni frumosi, oameni inimosi, l-ati adus cu sufletele voastre pina aici. Haideti sa-l ducem pina la capat !

Va imbratisam cu drag pentru tot ceea ce faceti!

Sursa foto si raport: tasuleasa social

Facebook Comments