GUVERNUL VA FINANȚA CU 2,5 MILIOANE DE EURO CONSTRUCȚIA STADIONULUI UTA

GUVERNUL VA FINANȚA CU 2,5 MILIOANE DE EURO CONSTRUCȚIA STADIONULUI UTA
Stadionul Municipal Francisc Neuman din Arad va beneficia de co-finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții. În această dimineață viceprimarul Călin Bibart a vizitat șantierul stadionului împreună cu Adrian Cefalan, director în cadrul Companiei Naționale de Investiții, pentru a prezenta stadiul lucrărilor. S-au stabilit documentele necesare în vederea promovării obiectivului de investiții în lista-sinteză a CNI, respectiv pentru finanțarea cu aproximativ 2,5 milioane de euro a lucrărilor. Un alt obiectiv vizitat de reprezentanții Primăriei și ai CNI a fost șantierul noului bazin de polo din cartierul Subcetate, unde s-a analizat stadiul lucrărilor executate până în prezent.  S-a apreciat că investiția este în grafic, urmând sa fie predată anul viitor.