Grecia va introduce, începând cu 18 iunie 2026, noi reguli pentru șoferi, care vizează obligativitatea unei truse de prim ajutor extinse pentru toate autovehiculele care circulă pe teritoriul țării.
Măsura a fost adoptată printr-o decizie a viceministrului Infrastructurii și Transporturilor, Konstantinos Kiranakis, și se aplică tuturor vehiculelor, indiferent de țara de înmatriculare, cu excepția celor pe două roți.
Conform noilor reglementări, trusa de prim ajutor trebuie să fie amplasată într-un loc ușor accesibil, să nu fie încuiată și să conțină exclusiv materiale medicale necesare intervențiilor de urgență. Lista obligatorie include 16 articole suplimentare față de cele uzuale, printre care pătură izotermică, plasturi, bandaje sterile de diferite dimensiuni, comprese, mănuși de unică folosință, mască medicală, foarfece de prim ajutor și instrucțiuni pentru acordarea primului ajutor.
Autoritățile subliniază că șoferii trebuie să verifice periodic termenul de valabilitate al produselor din trusă, întrucât utilizarea unor materiale expirate poate fi periculoasă. De asemenea, este recomandat ca în vehicul să existe o cantitate mai mare de materiale decât minimul obligatoriu.
Nerespectarea acestor prevederi va fi sancționată cu amendă de 30 de euro în cazul controalelor rutiere. Costul unei truse conforme standardului DIN 13164/2022 este estimat între 10 și 25 de euro, însă șoferii sunt avertizați că modelele mai vechi nu respectă noile cerințe, în special în ceea ce privește prezența măștilor și numărul de pansamente.
Noile reguli îi vizează inclusiv pe turiștii și șoferii străini care tranzitează sau călătoresc în Grecia.