GIMNASTA ARADEANA IULIA BERAR PROMITE MEDALII NATIONALE IN TOAMNA

by Sorin Haut

Oneştiul a găzduit la începutul acestei săptămâni Campionatele Naţionale de gimnastică artistică pentru junioare II, unde CSM Arad a avut-o în concurs pe Iulia Berar, componentă a lotului naţional de junioare. La individual a fost etapă de calificare pentru finalele din toamnă, gimnasta pregătită de Ciprian Hegyi şi Carina Franiov clasându-se pe locul trei. „A făcut un concurs bun, terminând pe podium la individual compus. Iulia a avut prima notă la paralele, iar la sol a doua. La finalele din toamnă, de la Deva, are şanse de medalii, sperăm să fie sănătoasă şi să concureze la fel de bine”, ne-a declarat antrenorul sportivei de la CSM Arad, Ciprian Hegyi.

Specialistă la paralele şi sol

În vârstă de 12 ani, Iulia Berar a concurat la categoria sa de vârstă (12-13 ani) alături de alte 21 de gimnaste din ţară, în vreme ce la concurs au participat în total 80 de copii. Gimnasta arădeană va susţine în perioada următoare un stagiu pe litoral, alături de lotul naţional de junioare, după care va rămâne la Oneşti, pentru a pregăti finalele din toamnă.

 

Facebook Comments