GHEORGHE FALCA: „MINISTERUL DEZVOLTARII SA REZOLVE PROBLEMA CET-ULUI“

by Cosmin Mihuta

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, s-a întâlnit în această dimineață cu reprezentanții CET Arad și cu liderii de sindicat pentru a-i informa cu privire la discuțiile avute la începutul săptămânii la Ministerul de Finanțe și la Ministerul Dezvoltării pentru soluționarea blocajului financiar cu care se confruntă centrala. La întâlnire au participat și reprezentanții structurii locale a Ministerului de Finanțe. După încheierea întâlnirii, Primarul Aradului a susținut o conferință de presă.

“Liderii de sindicat au conştientizat şi dânşii că municipalitatea a plătit întotdeauna la timp sau chiar în avans partea de subvenţie alocată CET-ului şi că lipsa de finanţare guvernamentală din anii trecuţi a făcut ca CET să ajungă în această situaţie. Sper ca toată lumea să conştientizeze situaţia. Sper ca domnul prefect să conştientizeze responsabilitatea pe care o are şi sper să recuperăm pierderea pe care a avut-o CET în ultimii trei ani, printr-o finanţare corectă din partea Guvernului”, a declarat Falcă.

Primarul Aradului a relatat presei discuțiile avute cu vicepremierul Vasile Dâncu, cu Ministrul de Finanțe și responsabilii din Ministerul Dezvoltării. „Vicepremierul Vasile Dâncu a constatat că au existat influenţe politice în această problemă. Centrala din Arad nu a primit fondurile de la guvern pentru acoperirea pierderilor la termoficare în 2012, 2013 şi 2015, iar în 2014 s-a primit o sumă mică la sfârșitul anului. Restanțele s-au tot adunat, zeci de milioane de lei. Vă pot spune că Ministerul Finanţelor a constatat că Primăria Arad nu are datorii faţă de CET, de aceea, problema rămâne la nivel guvernamental. Am fost la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Dezvoltării împreună cu senatorul Mihai Fifor. Inclusiv domnul senator Fifor a constatat că Aradul ca municipiu nu are o datorie faţă de CET. Soluţia este simplă, CET Arad să primească suma de bani pe care Ministerul de Finanţe este de acord să o aloce, doar că trebuie ca Ministerul Dezvoltării să găsească procedura. Ministerul Dezvoltării trebuie să găsească soluția și să corecteze situația creată de blocajul fondurilor din perioada guvernului Ponta”, a declarat domnul Gheorghe Falcă.

Facebook Comments