GABRIEL BOCŞER E DIN NOU CAMPION NAŢIONAL LA AEROBIC

by Sorin Haut

CS Universitatea şi CS Urania Arad au obţinut cinci medalii la Campionatul Naţional de gimnastică aerobică de la Izvorani. Component al lotului naţional, Gabriel Bocşer (CS Universitatea Arad) a redevenit campion naţional la seniori, un alt component al clubului condus de Ovidiu Şerban, Iulian Perse, încheind pe locul cinci. Anamaria Rugină, de la CS Urania Arad, a cucerit argintul la individual junioare categoria II, cu aceeaşi medalie alegându-se şi echipa CS Universitatea la trio junioare, categoria I (Barbara Huber, Dacina Nenciu, Alexandra Meszar) şi la grup categoria I (Huber, Nenciu, Alex.Meszar, Francesca Morar, Anna Meszar). O medalie de bronz a obţinut Alexandra Meszar, de la CS Universitatea, la individual, categoria I. Sportivii sunt pregătiţi de Ramona Haidu.

Facebook Comments