A fost week-end plin pentru copiii şi juniorii UTA-ei

by Sorin Haut

Agenda sfârșitului de săptămână a început cu victoria tinerilor de la UTA II, care au trecut cu 2-1 de Șoimii Lipova, ocupanta locului secund din Liga a IV-a arădeană. Ghergar și Covaci au înscris golurile trupei conduse de Cristi Păcurar, Dan Oprescu, Adi Ungur și Vasile Sin.

Aceeași echipă tehnică a aliniat echipa under 19 a roș-albilor într-un amical cu cu Vulturii Socodor. Trupa din Liga a IV-a s-a impus la limită, 1-0.

UTA 2000, pregătită de Costel Bogoșel s-a duelat cu Unirea Sîntana, campioana Aradului la nivelul echipelor din campionatul județean. A fost 6-5 pentru cei din Sîntana, cu goluri utiste semnate de Faur (3), L. Bodri și Țuța.

Generația 2001, antrenată de duo-ul Alexandru Gaica – Adelin Roșca, a avut două meciuri în două zile. Vineri, la o zi după ce Gaica (foto) și-a aniversat ziua de naștere, utiștii i-au făcut un cadou frumos: 6-2 în fața Voinței Mailat (Liga IV Arad). Reușitele le-au aparținut lui Tăședan (3), Simon, Răzban și Lazie. Sâmbătă, UTA 2001 a învins Gyula cu 3-2 (Tăședan, Răzban, Lazie au punctat).

Miercuri, 15 februarie, de la ora 13:00, UTA II își măsoară forțele cu CS Oșorhei (Liga a III-a). Sâmbătă, 18 februarie, ora 10:30, echipa secundă a Bătrânei Doamne se întâlnește din Nou cu Șoimii Lipova. În aceeași zi, de la 9:00, UTA Under 19 e față în față cu Păulișana Păuliș (Liga IV Arad), iar de la 12:00, UTA 2001 își măsoară forțele cu cei de la LPS Oradea.

Începând de vineri, 17 februarie, UTA Under 17 merge în cantonament la Băile Felix. Băieții lui Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Sandu Țamboi se pregătesc în stațiunea bihoreană timp de zece zile.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments