FLORIN TRIPA: CIONCA RECIDIVEAZA SI JIGNESTE ANGAJATII CONSILIULUI JUDETEAN

by Florian Popa

Secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa, este pur și simplu stupefiat de afirmațiile lui Iustin Cionca care vorbește într-o postare pe Facebook despre intenția sa de a institui la Consiliul Județean o „Poliție a lucrărilor”.

„Iustin Cionca a pierdut orice fir al rațiunii și într-un exces ieftin de populism avansează idei periculoase pe rețelele de socializare. N-am înțeles bine ??!! Poliție a lucrărilor ? Adică fără a avea sacii în căruță acesta intenționează să instituie structuri para-militare în interiorul unei instituții la a cărei președinție aspiră precum vulpea la struguri. Îi aduc aminte că trăiește într-un Stat de Drept cu legi, instituții de control și norme de funcționare. Nu este ministru de interne, papă sau comandant suprem să dea edicte, bule sau decrete şi nici nu trăieşte într-o republică bananieră sau vreun regim de apartheid. Pe de altă parte ceea ce omite Cionca să menționeze este faptul că în interiorul CJA corupția a fost la vârf și parcă în vară fostul lui șef, la fel de portocaliu, se jura că nu a atins plicul în momentul flagrantului. Cât despre investitorii din trecut, cei cu probleme, parcă și ei făceau parte din clientela politică a PDL-PNL. Ori să vii acum și să faci pe dulăul la stână, pornind chiar și teoretic cu suspiciuni la adresa sutelor de funcționari onești din Consiliul Județean este cel puțin absurd și mai ales jignitor. Îi recomand să lase pentru o vreme din mână cartea lui Gheorghe Falcă și ea plină de astfel de aberații primejdioase și să înveţe, măcar ca politician dacă nu a fost capabil în calitate de consilier, care sunt instituţiile de control ale Statului şi atributiile lor specifice. Doar astfel ar putea da dovadă de un dram de respect față de arădenii care muncesc cinstit pentru traiul zilnic”, afirmă Florin Tripa.

Facebook Comments