FIFOR: PNL FACE CAMPANIE PE BANI PUBLICI

by Florian Popa

Senatorul Mihai Fifor consideră că îndoielile sale cu privire la agenda calendarului cultural al Centrului Municipal de Cultură Arad pentru anul 2016 se confirmă, în condiţiile, în care în aceste zile, apare clar faptul că primarul Gheorghe Falcă îşi face campanie electorală mascată cu fonduri publice, irosind banii contribuabililor pe manifestări ridicole şi extrem de scumpe.

„Exact cum bănuiam şi anunţam deja în luna ianuarie a acestui an, Falcă şi echipa îşi vor face campanie electorală din bani publici prevăzuţi în bugetul Primăriei Arad. E bine de ştiut că toată luna mai este efectiv înţesată cu activităţi culturale organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad, proiecte pentru care sunt prevăzuţi nu mai puţin de 650.000 lei, adică aproape 144.000 de euro, bani publici. Brusc, Aradul devine o oază de cultură pe banii arădenilor fix în luna de campanie electorală. Să fie campanie electorală mascată, să fie uriaşul apetit pentru cultură al primarului? Pomeneam în martie despre „Sărbătoarea vecinilor”, unde pentru o mână de şepci şi şorţuri se vor arunca 70.000 lei, pe care le-a comandat probabil chiar de la Giorgio Armani.Să nu uităm de „Farmecul copilăriei”, feerie literar-coregrafică care va uşura bugetul local de 120.000 lei.Ne-a demonstrat tot Falcă luna trecută cum poţi organiza un festival de Jazz, aproape la fel de scump precum cel de la Sibiu sau Gărâna, într-un spaţiu cu o acustică improprie şi introducând pe afiş aproape numai amatori.

Sigur, arădenii vor fi cei care decid pe 5 iunie dacă mai vor să fie părtaşi la acest linşaj pseudo-cultural pe bani publici. Şi, de ce nu, instituţiile abilitate să verifice cheltuirea banului public.”, afirmă senatorul Mihai Fifor.

 

 

Facebook Comments