Falcă şi-a şocat colegii. „Să mă căutaţi dacă vreţi să mă sprijiniţi!”

by Paul Anghel

„Falcă e terminat!”… este refrenul ultimelor zile prin Arad. Înghesuit de Agenţia Naţională de Integritate, Falcă pare a nu mai avea ieşire. Alegerile din interiorul PNL Arad bat la uşă, iar primarul nu se lasă…mai vrea un mandat.

Cu toate acestea, Gheorghe Falcă dă dovadă de un tupeu fără margini.

Surse din interiorul PNL Arad spun că la una dintre şedinţele de partid, Falcă i-a lăsat pe toţi cu gura căscată, în momentul în care le-a spus că nu va merge el să ceară sprijin de la cineva, ci aşteaptă ca oamenii să îl caute şi să îşi arate susţinerea pentru „marele conducător”.

„Ne-a şocat pe toţi. Ne uitam unii la alţii şi nu mai înţelegeam nimic. Ne-a spus că nu va merge el să caute sprijin pentru această candidatură la şefia PNL Arad, ci că aşteaptă să îl caute oamenii. Nu am înţeles nimic. În condiţiile în care el are nevoie de susţinere în aceste momente, în loc să ceară sprijin şi să fie umil, el discută în forţă. Nu este un gest normal”, spune unul dintre liberalii care a asistat la şedinţa respectivă.

Gheorghe Falcă pare a juca tare şi mizează pe „totul sau nimic”. Are şanse să ia totul şi să rămână cu…nimic.

Sursa foto: Facebook.com

Facebook Comments