FALCĂ RENUNȚĂ LA CETATEA ARADULUI PENTRU A ACOPERI GĂURILE DE LA CET

by Cosmin Mihuta

Toate poveștile primarului Gheorghe Falcă se dărâmă ca un castel din cărți de joc, sub presiunea iminentului faliment al CET Arad. Presat de creditorii centralelor arădene, dar și de posibilitatea ca orașul să rămână fără căldură și apă caldă, Gheorghe Falcă renunță la „marile“ proiecte cu care a încercat ani de zile să atragă voturile arădenilor, păcălindu-i de fapt.

Sub amenințarea creditorilor, care sunt hotărâți să taie gazul celor de la CET, dacă nu se plătesc datoriile, Falcă a decis să taie din banii pentru Unitatea Militară din Gai, care trebuie reabilitată pentru ca Aradul să primească Cetatea. De asemenea, ștrandul nu va mai fi modernizat, banii urmând să fie mutați către CET.

Primarul Gheorghe Falcă a convocat o ședință de urgență a Consiliului Local Municipal, în care dorește să mute banii de la unitatea din Gai, ștrand sau complexul sportiv din zona Câmpul Liniștii, către plata datoriilor de la CET. Este vorba despre 10,6 milioane de lei, „pentru acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie și furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat și neacoperite în preţ/tarif, înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA Arad“, așa cum se arată în proiectul de hotărâre.

„Având in vedere adresele C – GAZ & ENERGY DISTRIBUTIE înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu nr. 66421/07.10.2016, 68913/20.10.2016, 68914/20.10.2016, 69112/20.10.2016, 69113/20.10.2016, 69287/20.10.2016 privind demararea unor demersuri pentru asigurarea stingerii soldului aferent gazelor consumate pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termica în sistem centralizat. Soldul iniţial, în valoare de 21.101.929 lei, datorat furnizorului de gaz a fost parţial acoperit prin sumele alocate pentru transferul cu plată al bunurilor ce alcătuiesc infrastructura SACET din patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad în domeniul public al Municipiului Arad, la această dată soldul rămas fiind de 12.105.289 lei. În considerarea faptului că sumele alocate până la această dată nu au fost suficiente pentru stingerea obligaţiilor restante de plată ale operatorului de termoficare către furnizorul de gaze naturale  C – GAZ & ENERGY DISTRIBUTIE, propunem alocarea sumei de 10.600 mii lei pentru acoperirea parţială a pierderilor“, se arată în referatul celor din Primăria Arad.

Cu alte cuvinte, ajuns într-o situație disperată, din cauza proastei gestionări a problemei CET, primarul Gheorghe Falcă renunță la investițiile asumate în protocolul cu Ministerul Apărării, pentru preluarea Cetății Aradului. Pe scurt, vom pierde Cetatea Aradului, pentru a muta banii în gaura numită CET Hidrocarburi, o societate căpușată în ultimii 12 ani de clientela portocalie. Așteptăm încă intervenția autorităților, care trebuie să cerceteze până la urmă un tun de 20 de milioane de euro dat Aradului, prin cele două CET-uri. Așa cum așteptăm reacția partidelor și a societății civile, față de renunțarea primarului Falcă la proiectul prin care Cetatea Aradului să revină în circuitul civil.

Facebook Comments