FALCA A GASIT VINOVATUL, PREFECTUL A LUAT MANCAREA PENSIONARILOR

by Florian Popa

Situaţia de la amiază, cu marfa confiscată de către poliţişti pentru lipsa actelor de provenienţă, a degenerat în comic cu tente tragice. Dacă primele ştiri se refereau la alimente din Cantina Municipală care urmau să se distribuie locaţiilor PDL acum iată că apare Gheorghe Falcă, telefonic, şi se spală pe mâini de problemă, la cişmeaua de pe ştrand, afirmând că prefectul este de vină că mii de pensionari nu vor mânca astăzi nimic de 1 mai. Prefectul ar fi oprit transporturile şi ar fi confiscat marfa, rău intenţionat de problemele pensionarilor, dar el primarul nu are nicio vină. La întrebarea jurnalistului privind proprietatea cărnii, edilul afirmă că alimentele sale necesare la organizarea evenimentelor au acte în regulă, ce treabă are el că CARP Arad plimbă alimente fără acte? Nu cred că o acţiune iniţiată de pensionari se poate organiza fără toate actele legale necesare şi care este vina prefectului că prin Arad circulă alimente la negru? Ne-a liniştit Geanina Pistru care a explicat la Mediafax toată păţania:”Nu înţelegem din ce motiv au confiscat aceste produse, care erau cumpărate de la piaţă. Am avut mai mulţi saci de cartofi şi vreo 50 de kilograme de carne de porc cumpărată tot de la piaţă. Acestea urmau să ajungă la o petrecere din cartierul Micălaca”. Uite unde era vinovatul!

Facebook Comments