EXPOZITIE FILATELICA GAZDUITA DE CENTRUL MUNICIPAL CULTURAL ARAD

by Paula Craciun

Clădirea Preparandiei a găzduit, luni, 24 august, expoziţia “Colecţii şi colecţionari” care a adus în faţa publicului timbre, cărţi poştale, obiecte din sticlă şi nu numai, toate provenind din colecţiile unor pasionaţi atât din judeţul Arad cât şi din Ungaria.

În cadrul expoziţiei au putut fi văzute timbre, insigne, obiecte din sticlă, dar şi uniforme de poliţie şi embleme ale unor inspectorate de poliţie din Europa, care au fost aduse la Arad de un colecţionar din judeţul Bekes – Ungaria.

De asemenea, Fundaţia Pro Pir Kult a reprodus în cadrul expoziţiei interiorul unei gospodării ţărăneşti, cu obiecte tradiţionale care fac parte dintr-un muzeul al satului de la Turnu, care promovează viaţa ţăranilor din zonă.

Expoziţia “Colecţii şi colecţionari”, organizată în cadrul Zilelor Aradului, poate fi vizitată între orele 10.00 şi 18.00.

Organizatorii oferă cu această ocazie şi posibilitatea vizitării Muzeului Învăţământului Arădean, tururile ghidate fiind programate din oră în oră.

Expoziţia „Colecţii şi colecţionari” este organizată în cadrul proiectului „Colocviul Internaţional Filatelic”, derulat de Asociaţia Qult-Ar Arad, cu finanţare de la Centrul Municipal de Cultură, linia bugetară „Proiecte cultrale” şi are ca scop promovarea activităţii colecţionarilor, promovarea Muzeului Învăţământului Arădean, a clădirii Preparandiei.

 

Facebook Comments