EUSEBIU PISTRU, CEL MAI SLAB DEPUTAT ARĂDEAN. FALCĂ ÎI PREGĂTEŞTE UN NOU MANDAT

by Florian Popa

Portalul parlament transparent monitorizează atent activitatea tuturor deputaților, în ceea ce privește prezența la vot, interpelări, inițiative legislative, luări de cuvânt și așa mai departe.

Dintre deputații arădeni, Eusebiu Pistru, de la PNL (fost PDL) se afirmă negativ, la mai toate capitolele, fiind, fără îndoială, cel mai slab deputat de Arad, cel puțin din punct de vedere al activității. Ales la loteria colegiilor, fiindcă la vot a obținut doar 34 la sută dintre opțiunile votanților, Eusebiu Pistru arată că nu e prea preocupat de activitatea legislativă, având o prezență la vot de doar 59 la sută, fiind ultimul dintre deputații arădeni la acest capitol. Spre deosebire de Pistru, deputatul Ștefan Dalca are o prezență de 86 la sută, Mihăiță Caimente de 79 la sută, iar Dorel Căprar de 70 la sută.

De asemenea, la luările de cuvânt, Pistru este din nou ultimul, vorbind doar de patru ori la microfon, dintre care o dată la depunerea jurământului și încă o dată când a avut o interpelare pentru un interes personal, subiect asupra căruia vom reveni. Ca să vă faceți o imagine despre „hărnicia“ deputatului Pistru, să vă spunem că deputatul PNL Claudia Boghicevici a avut 305 luări de cuvânt, iar deputatul Mihăiță Calimente, fost PNL, 72 de luări de cuvânt.

Eusebiu Pistru e ultimul și la inițiative legislative, având doar 22. Probabil, deputatul PNL își va căuta ca scuză faptul că partidul său e în opoziție. Tot în opoziție au fost și Claudia Boghicevici, cu 96 de propuneri, Ion Șcheau, cu 35 de propuneri sau Mihăiță Claimente, cu 67 de propuneri legislative.

Pistru a mai avut și 6 interpelări sau întrebări, față de 171 cât a avut Claudia Boghicevici sau 50 cât a avut Ion Șcheau.

În ciuda activității dezastruoase, Eusebiu Pistru e în continuare bine văzut de către președintele PNL Arad Gheorghe Falcă, care intenționează să îi mai ofere patru ani un loc călduț în parlament, un fel de concediu de patru ani plătit din banii publici ai arădenilor, fiindcă după cum am văzut, Pistru nu prea dă pe la serviciu. În schimb deputați cu activitate mult mai bună au fost dați la o parte, așa cum sunt eliminați și oameni valoroși din PNL, pentru a face loc yesmen-ilor lui Gheorghe Falcă. Probabil criteriile de „integritate“ ale preşedintelui Falcă sunt altele decât cele ale conducerii centrale PNL, motiv pentru care pe listele din toamnă vom regăsi politicieni incompetenţi, chiulangii, candidaţi cu dosare penale, bătăuşi, oameni care au afaceri cu statul şi aşa mai departe.

Facebook Comments