EUROVISION-UL ARĂDEAN: ”3 PENTRU ARAD”

by Sida Voicu

Pe buzele arădenilor, în decursul ultimilor ani, se puteau citi trei cuvinte, nu ” Victor Ponta președinte”, ci ”3 pentru Arad”, mă rog o cifră și două cuvinte. Și acest slogan era șoptit din colțuri în colțuri, și doar în cadrul unor societăți secrete și bine păzite, ca nu cumva opoziția roșie să se sesizeze.
Dar anul acesta s-a dat ”verde”, avem Eurovision la Arad, începem timid, doar trei voluntari independenți cu sânge pedelist, nu e cine știe ce, dar e un semn bun că descălecătorul de la Brad arată clemență, nu a micșorat numărul. Sub mantia noului PNL, veșnic și eternul cetățean al orașului nostru de pe Mureș, uitat de DNA, Gheorghe Falcă, a dat startul noii ediții a concursului, menit să-i aducă trei tineri frumoși și liberi, eligibili pe listele PNL pentru locul de consilieri municipali ai Aradului.

Cum mai avem trei arădeni independenți și pedeliști, de la alegerile trecute, Aradul va fi fericitul posesor al unui număr de șase voluntari independenți pedeliști. Asta pe fondul nepăsării și indiferenței celorlalți în gestionarea unei campanii electorale.
Cei trei voluntari pedeliști vor trebui să fie apți pentru abordarea unor proiecte spinoase și stringente pentru Arad, promovarea Aradului (?), cultură și voluntariat.

La promovarea Aradului locurile vor fi destul de limitate, de când Gheorghe Falcă a cerut un număr impresionant de imigranți, pe zona aceasta are de unde alege, mai ales că vor fi candidați care vor ști și o limbă de circulație internațională.

La cultură un candidat ideal ar putea fi Alin Văcean, directorul de la Filarmonica Arad, evident umblat prin toată lumea, vezi Mauritius, iar la secțiunea de voluntariat se poate alege ușor de pe facebook, urmând campania Arad-Capitală Culturală 2021. Cei care vor trimite un set de poze complete, însoțite de analize medicale și arborele genealogic al părinților, musai să fie portocaliu, vor intra în faza finală. Să nu uite să poarte și costumul de SuperArădean.

E rezolvat, 3 pentru Arad se vor găsi, asta nu înseamnă că vor fi 3 pentru arădeni.

Facebook Comments