EURO PIERDE MASIV IN FATA DOLARULUI

by Paula Craciun

Avem primele date ale dimineţii referitoare la situaţia financiară de după weekend-ul dramatic din Grecia, iar primul lucru care este de observat se referă la faptul că moneda euro slăbeşte în faţa dolarului, citim în portalul de ştiri Business Insider.

Potrivit datelor Yahoo Finance, luni dimineaţa, euro a pierdut mai mult de 1,5% în față dolarul american, ajungând la cotaţia de 1.1092, iar trendul este de depreciere. Euro a închis vineri la 1.1167 dolari fata de dolar.

Analistul Business Insider, Jonathan Garber a menționat că faţă de lira sterlină, euro a scăzut cu valoare de 0.70 dolari, cel mai mic nivel înregistrat din 2007.

De-a lungul weekend-ului am fost bombardati cu ştiri din Grecia, dar cel mai important am aflat că de luni băncile grecești vor fi închise. Acest „vacanţă bancară” va fi în vigoare până în 5 iulie, când Grecia are programat un referendum cu privire la ultima propunere de salvare venită de la creditorii săi europeni.

Și în timp ce băncile sunt închise în Grecia, şi piața de capital va fi de asemenea închisă.

Între timp, Consiliul pentru Stabilitate Financiară al Greciei a recomandat ca limită retragerii de numerar din Grecia să fie de 60 de euro pe zi.

Sursa: capital.ro

Facebook Comments