Etapa din „C8” începe cu un duel arădean, iar la Pecica vine liderul neînvins al seriei!

by Sorin Haut

Progresul Pecica nu are timp să își lingă rănile după înfrângerea de la Timișoara, cu Poli. Sâmbătă, vine liderul la zi al clasamentului, FC Bihor, o altă echipă de tradiție din fotbalul românesc ce are obiectiv declarat promovarea în liga secundă. Pecicanii au căzut pe locul cinci, dar aproape de careul de ași și au mare nevoie de cele trei puncte puse în joc pentru a se menține în lupta pentru play-off. Se anunță o partidă grea pentru elevii lui Dan Stupar și Bogdan Bozian, mai ales că din tabăra gazdelor vor lipsi patru piese importante: Wild este suspendat, Aldan este în continuare accidentat, Bozian incert, în timp ce lui lui Nasiru i-a recidivat etapa trecută, cu Poli, accidentarea mai veche. Disputa dintre Progresul Pecica și FC Bihor va începe la ora 15, iar intrarea va fi liberă. Colegii de la Radio Zestrea/Pecica TV vor transmite meciul în direct pe Youtube. Etapa a noua debutează vineri, ora 15, cu duelul arădean de la Ineu, dintre ACS ACB și CS Socodor.

Progresul și Șoimii Lipova au dueluri grele, cu implicații în zona play-off

Gazdele sunt pe ultimul loc, dar la doar două puncte în spatele nou promovatei, așa că orice punct este esențial în această dispută din zona de subsol a clasamentului. Tot vineri, Șoimii Lipova are și ea un meci foarte important, la Buziaș, echipa lui Cristi Todea vizând victoria pentru a se menține în Top 4. Timișenii sunt însă în revenire de formă și cu un succes mâine, ar putea face chiar rocadă în clasament, cu lipovanii. În fine, Cermeiul pare a avea cea mai ușoară misiune a rundei dintre arădene, urmând să o înfrunte sâmbătă pe Avântul Periam, formație ce vine după două victorii la rând acasă, împotriva echipelor arădene din Socodor și Ineu. Așadar, un meci ce se anunță totuși greu, iar „sămădăii” trebuie să își panseze cumva rănile după eșecul la scor de tenis suferit etapa trecută pe terenul liderului FC Bihor.

Liga a III-a, seria 8, etapa a noua:

Ineu –  Socodor, vineri, ora 15

Buziaș – Lipova, vineri, ora 15

Cermei – Periam, sâmbătă, ora 15

Pecica – FC Bihor, sâmbătă, ora 15

Peciu Nou – Poli Timișoara, sâmbătă, ora 15.

Clasament

Facebook Comments