DUO VIOLONISTIC DE EXCEPȚIE, SÂMBĂTĂ SEARA, LA SALA FERDINAND

by Florian Popa

Cameralul, între rezonanţele barocului italian şi german, capodopere ruseşti ale finalului de secol XIX şi intimitatea  muzicii  britanicului Elgar,  se remarcă printr-o nouă perspectivă, croită  după tiparele şi profilul artistic al interpreţilor principali ai serii de 22 octombrie 2016, dirijorul Pedro Negrescu şi duo-ul violonistic Florin Gherghel – Victoria Morvay.

Sala Ferdinand a Primariei Arad este în seara de sâmbătă, de la ora 19.00, gazda unui nou eveniment, a cărui primă parte  este alcătuită exclusiv din muzici celebre: Trei dansuri pentru  coarde – Sarabanda, Giga şi Badinerie –  compilate  din Sonatele da camera op. 5 de Arcangelo Corelli, minunata Arie, partea a doua a Suitei  în re major pentru orchestră BWV 1068,  de Johann Sebastian Bach şi Concertul în la minor pentru două viori de Antonio Vivaldi.

Mai puţin cunoscute, Serenada de Vassilly Kalinnikov, colegul de generaţie al universalilor Piotr Ilici  Ceaikovski şi  Serghei Rahmaninov, dar şi încântătoarea temă cu variaţiuni de Alexandr Glazunov,

împlinesc tabloul sonor al unui alt vestit meridian, iar finalul îi revine Serenadei de Eduard Elgar, una dintre cele mai apreciate miniaturi orchestrale ale sfârşitului de secol XIX.

 

Sâmbătă 22 octombrie 2016  ora 19.00

Sala Ferdinand Primăria Arad

Dirijor

PEDRO NEGRESCU

Solişti

FLORIN GHERGHEL

VICTORIA MORVAY

 

Program

 

Antonio Vivaldi Concertul în la minor pentru două viori op.3 nr. 8

Johann Sebastian Bach Arie

Arcangelo Corelli  Sarabanda, Giga şi Badinerie

Alexandr Glazunov Temă cu Variaţiuni

Vasily Kalinnikov Serenada

Eduard Elgar Serenada

 

Facebook Comments