“Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel!”… sunt cuvintele pline de bucurie cu care Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea Sa în Ierusalim, cu câteva zile înainte ca aceeași oameni, care astăzi se arătau atât de entuziasmași la vederea Lui (punând înaintea Lui flori, crengi de măsline și chiar și propriile haine), să strige plini de ură “Răstignește-L! Răstignește-L!”
Cu smerenia cu care îi obișnuise deja pe oameni, Mântuitorul nu intră în oraș asemeni regilor ci călare pe un asin așa cum preziseseră și proorocii, tocmai pentru a le arăta evreilor că nu este regele pe care ei îl așteptau pentru a-I elibera de sub robia romană ci Cel care avea să îi elibereze de sub robia păcatului. Când Mântuitorul intră în Ierusalim El merge, de fapt, spre suferințe pentru ca prin suferințele Sale să vindece patimile omenești egoiste, întunecate și ucigătoare de oameni , adică invidia cărturarilor și a fariseilor, lăcomia de bani și trădarea lui Iuda, lașitatea lui Pilat, frica lui Petru, dar și violența soldaților. Prin această Intrare în Ierusalim Mântuitorul Iisus Hristos împlinește planul de mântuire al omenirii, arătându-ne totodată că fără Cruce nu se poate ajunge la Înviere.
Deși poate am fi tentați să îi judecăm pe oamenii acelor vremuri, să ne întrebăm sincer: dacă astăzi mergem plini de bucurie să Îl întâmpinăm pe Mântuitorul, oare, nu mai departe de vinerea viitoare, în Vinerea Patimilor, ce vom striga? Vom putea fi alături de El sau vom adăuga noi spini coroanei Sale prin propriile rătăciri?
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
