DOUA ZILE INCARCATE LA FESTIVALUL DE LITERATURA

DOUA ZILE INCARCATE LA FESTIVALUL DE LITERATURA
Discuţia secretă este un festival de literatură cu ambiţii internaţionale, având invitaţi de marcă din Statele Unite, Ungaria, Irlanda, Republica Moldova şi România. Între personalităţile care se vor întâlni cu publicul arădean se numără unul dintre cei mai importanţi poeţi americani - şi totodată muzician, figură cult a underground-ului - David Berman, scriitorul maghiar Dragomán György, tradus în mai bine de treizeci de limbi - şi în română, cu romanul Regele alb, irlandezul Philip O Ceallaigh, un iubitor al României, dar şi mari nume ale literaturii autohtone: Mircea Cărtărescu, Dan Sociu, Adrian Schiop, Ioana Nicolaie, Bogdan Coşa, Ionuţ Chiva ş.a. Discuţia secretă - festival de literatură este un proiect finanţat de Primăria Municipiului Arad în cadrul programului cultural 2014. Intrarea la toate evenimentele este liberă.   Vineri 6 iunie  ora 12.00, Sala festivă a Liceului Dimitrie Ţichindeal întâlnire cu Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu. Prezintă Lia Faur Vineri 6 iunie, ora 16.00, Librăria Scienta Dezbatere publică: Insurgenţă şi canon în literatura română. Moderator: Rareş Moldovan  ora 18.00, Teatrul Clasic, Sala Studio Întâlnire cu Gyorgy Dragoman. Lectură publică ora 21.00, Cafeneaua literară Joy's Lecturi publice: Mircea Cărtărescu, Dan Sociu, Philip O Ceallaigh   Sâmbătă 7 iunie, ora 11.30, Parcul Copiilor Întâlnire cu Ioana Nicolaie. Sâmbătă 7 iunie, ora 11.30  Cafeneaua literară Joy's Lectură publică: M. Duţescu, Andrei Dosa, Dmitri Miticov, Bogdan Coşa Sâmbătă 7 iunie, ora 17, Librăria Scienta Lectură publică: Cristina Ispas, Ion Buzu, Dumitru Bădiţa, Irina Bruma, Ionelia Cristea Sâmbătă 7 iunie, ora 20.30, Cafeneaua literară Joy's Întâlnire cu David Berman Sâmbătă 7 iunie, ora  22 - KF, terasă proiecţie live Discuţia secretă Sâmbătă ora 00 Electronische Bauhaus by dispars (Vlad Moldovan) Duminică 8 iunie, ora 11, Garden Party Port Arthur   Intrarea la toate evenimentele este liberă.