DOUĂ CLANURI DE ROMI S-AU BĂTUT CU FURCI ȘI TOPOARE PE STRĂZILE ARADULUI

by Andreea Radu

A fost război în toată regulă, azi-noapte, într-un cartier din Arad, unde două grupări rivale de romi s-au încăierat și s-au bătut cu furci, coase și topoare. Mai multe persoane au ajuns la spital, fiind nevoie de intervenția trupelor speciale ale Poliției pentru a-i potoli.

Potrivit martorilor, întreg scandalul de pe străzile Aradului a pornit de la un copil care ar fi fost dojenit de una dintre victime. ”Ei au băut, au stat liniștiți și copiii lor s-au jucat cu mingea și au dat cu pietre. Vina lui Ilie a fost, că a înjurat un copil de 5 ani. A venit apoi un copil mic, cu sabia, dacă nu mă feream, mă tăia cu sabia”, povestea, agitată o femeie.

În urma bătăilor, patru persoane, doi bărbati și două femei, au ajuns la spital după ce au fost lovite cu topoarele, cu furcile și cu coasele.

Pentru a-i potoli pe cei implicați, la față locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști și jandarmi, care au rămas în zonă mai multe ore, mai ales că cei din zonă erau extrem de revoltați de cele întâmplate.

În urma scandalului de azi-noapte, doi dintre agresori, o persoana de 18 ani și una de 45, sunt cercetați, în stare de libertate, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și pentru loviri și alte violente.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments