DOREL CAPRAR: REZULTATUL ALEGERILOR CONFIRMA EVOLUTIA POZITIVA A PSD ARAD

by webeditor

Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a comentat rezultatele alegerilor europarlamentare. „Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost duminică la vot şi tuturor celor care au muncit alături de noi într-o campanie electorală dificilă, în care toate partidele au fost împotriva noastră. Rezultatul alegerilor confirmă evoluţia pozitivă a PSD Arad. În ultimii ani, am evoluat continuu în planul organizării şi în planul imaginii publice. În 2011, când spuneam că vom câştiga alegerile în Arad, foarte mulţi zâmbeau. Iată că am ajuns acum la acest nivel şi ne propunem să fim din ce în ce mai performanţi. Este o victorie importantă, care face din PSD cel mai important partid politic la Arad. Cetăţenii au validat prin vot calitatea Guvernării Victor Ponta şi calitatea activităţii noastre în administraţia locală. Toate minciunile menite să ne denigreze au fost sancţionate de electorat. Nu în ultimul rând, am demonstrat că noi suntem cei care continuăm USL, programul şi ideile acestei alianţe. Este un rezultat care ne obligă pe mai departe, în relaţia cu arădenii”, a spus Dorel Căprar.

 

Facebook Comments