Doi urmăriţi general, prinși de polițiștii de frontieră arădeni

by Cristian Dobre

            Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II– Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente două persoane căutate de autorităţile din România, în vederea executării unor pedepse privative de libertate.

* În data de 09.07.2020, în jurul orei 03.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român B.M., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în judeţul Olt.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fiind condamnat la 240 de zile de închisoare.

 

* În data de 09.07.2020, în jurul orei 04.35, la acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, o femeie în vârstă de 46 de ani, domiciliată în judeţul Cluj.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fiind condamnată la 9 luni şi 10 zile de închisoare.

 

Persoanele  au fost predate unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

 

 

 

 

Facebook Comments