DOI LUPTĂTORI DE LA ASTRA ARAD AU ȘANSE DE CALIFICARE LA JOCURILE OLIMPICE

by Sorin Haut

În Bulgaria se desfășoară în această săptămână Campionatul European de lupte greco-romane pentru tineret (sub 23 de ani). România e reprezentată de patru sportivi, doi dintre ei componenți ai CS Astra Arad. Este vorba de Mihai Mihuț, medaliat european cu argint la cadeți și cu bronz la Mondialul juniorilor și Dorin Pârvan, medaliat cu argint la Europenele de juniori și cu bronz la Campionatul Mondial de seniori.

“Mergem încrezători la Ruse, ne-am propus câte o medalie pentru cei doi sportivi“, spune Spiridon Stanciu, președintele CS Astra Arad, care i-a însoțit pe cei doi luptători în Bulgaria. După această competiție urmează trei turnee de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. CS Astra Arad îi va trimite pe saltea pe aceeași Mihai Mihuț și Dorin Pârvan, la Zrenjanin (Serbia), Ulan Bator (Mongolia) și Istanbul (Turcia).

Facebook Comments