DNA CERE AVIZ PREȘEDINTELUI PENTRU ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE A LUI GABRIEL OPREA

by Dana B.
Procurorul sef al DNA a cerut aviz de la presedintele Klaus Iohannis pentru a incuviinta inceperea urmaririi penale a lui Gabriel Oprea, fost ministru de interne si vicepremier, in cazul mortii politistului Bogdan Gigina, Oprea fiind acuzat de ucidere in culpa.

Comunicatul DNA:

„Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui GABRIEL OPREA, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, având în vedere că au reieșit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în perioada în care deținea funcția ministerială.
Solicitarea a fost transmisă în conformitate cu prevederile legale și constituționale și având în vedere încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu data de 01 octombrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial).

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, efectuarea urmăririi penale față de persoane care dețin sau au deținut calitatea de ministru, pentru fapte săvârșite în exercitarea mandatului, și care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Președintelui României.”

Sursa: hotnews.ro
Facebook Comments