Deșeuri depozitate ilegal pe două străzi din municipiu

by Cristian Dobre

Încă două zone de depozitare ilegală a deșeurilor au fost curățate în urma verificărilor polițiștilor locali ai Biroului Protecția Mediului, cu sprijinul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Este vorba despre străzile Gutuilor și Zimbrului din cartierul Aradul Nou, unde s-a procedat la salubrizarea perimetrelor pe care fuseseră depozitate ilegal deșeuri. Situația din vecinătatea parcului de joacă pentru copii de pe strada Zimbrului a fost remediată după ce polițiștii locali s-au autosesizat, în vreme ce speța similară, de pe strada Gutuilor, a fost soluționată în urma semnalărilor transmise de cetățeni prin aplicația mobilă „ My Arad ”.

 

 

 

 

 

Facebook Comments