Descinderi de amploare ale procurorilor DIICOT Arad

by Paul Anghel

La data de 26.01.2017, procurorii DIICOT Biroul Teritorial Arad impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad  efectueaza un număr de 25 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Botoșani, Dolj, Giurgiu, Sălaj, Timiș in cadrul unei actiuni vizand destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în traficul de migranți, pe relația Turcia – România – Ungaria.

In cauza exista suspiciunea rezonabila ca pe parcursul anului 2016, membrii grupului au introdus  fraudulos în țară, în mai multe rânduri, peste 100 de migranți – cetățeni sirieni, irakieni, turci, afgani și marocani – pe care, ulterior, au încercat să îi treacă de asemenea fraudulos peste frontiera româno-maghiară, destinația finală fiind Germania.

Pe parcursul activităților investigative au fost interceptate 5 transporturi de migranți, într-unul din cazuri fiind depistate,ascunse într-o autocisternă,42 de persoane, dintre care 18 minori. Finanțarea activităților grupului infracțional a avut loc in Turcia. În cauză s-au emis mandate de aducere pentru un număr de 20 de persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Direcția Operațiuni Speciale. La activități participă și polițiști de la inspectoratele de poliție județene Arad și Timiș, inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră Oradea și Timișoara și jandarmi.

Facebook Comments