DELEGATIA ARADULUI, PREZENTA LA LANSAREA PROIECTULUI „MY EUROPEAN CITY”

by Florian Popa

Municipiul Arad, în calitate de partener de proiect al proiectului “My European City”, (Orașul meu european ) finanțat prin Programul Europa pentru Cetățeni 2014-2020 a participat la Conferința de lansare a proiectului care s-a organizat la Szczecin, Polonia, împreună cu ”Asociația Pro Urbe Arad”, în perioada 13-15 ianuarie 2015.
Delegația Aradului a avut-o în componență și pe eleva Simina Ureche din cadrul Colegiului Național Elena Ghiba Birta, care a fost invitată în calitate de câștigătoare a concursului foto “Fotografii din orașul meu european”. Proiectul are ca obiectiv realizarea unui parteneriat activ intre societatea civilă, instituții și cetățeni pentru dezvoltarea valorilor comune ale Europei în beneficiul tuturor cetățenilor.
Partenerii proiectului sunt Asociația Graine d`Europe din Nantes, Municipalitatea din Nottingham din Marea Britanie, Municipalitatea din Jelgava, Letonia, Incubatorul cultural din Szczecin, Polonia, Fundația Iaşi Capitală Culturală Europeană 2021, Asociația Genista, din Zaragoza, Spania.

Proiectul are o implementare pe o perioadă de 24 de luni și va introduce Aradul în rute culturale europene și ca proiect pilot va realiza releveele Bisericii Franciscane din Cetatea Aradului.
Detalii privind implementarea proiectului pot fi solicitate la adresa de email ngrosan@primariaarad.ro

Facebook Comments