DEBRECEN – UTA 3-2, ÎNTR-UN AMICAL DISPUTAT ÎN UNGARIA

by Sorin Haut

Al treilea amical al verii a fost început de Roli Nagy cu următorul prim-unsprezece: Miron – Iuga, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă Tănase, Chindriș, Hlistei – Rus, Curtuiuș.

Meciul a început cu echipa gazdă în prim-plan, Debrecen a reușit să deschidă scorul în minutul 5, după o lovitură de colț. UTA a răspuns repede, echilibrând jocul, iar egalarea a venit după o fază bine lucrată: Curtuiuș a trimis o diagonală excelentă pentru Cipri Rus, atacantul a preluat și a trimis pe sub portar din 17 metri ușor lateral dreapta (15).

După jumătatea reprizei, jocul s-a deschis și în dreptul ambelor echipe au apărut ocazii care nu s-au soldat însă cu modificări pe tabelă. Rus și Curtuiuș au fost protagoniștii fazelor periculoase create de roș-albi.

Cu 1-1 s-a intrat la pauză, apoi distribuția arădeană s-a modificat: Miron – Covaci, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș. Jorza, Copil – Man, Petre. Jocul a curs după același scenariu deschis, cu utiștii ratând o ocazie imensă: Strătilă a driblat trei adversari, a centrat în careul mic, de unde Adi Petre a tras în portar. Dincolo, Miron a avut câteva intervenții bune.

UTA a trecut la conducere în minutul 70, când Dennis Man a fost mintea limpede într-un careu aglomerat, tânărul atacant arădean a urmărit o minge respinsă în suprafața de pedeapsă și a găsit culoarul perfect către plasă, 2-1 pentru ”Bătrâna Doamnă”. Același Man a scăpat singur cu portarul, însă a fost oprit de o semnalizare de la margine pentru poziție de afară din joc, deși plecase corect de pe loc, în opinia arădenilor. Între timp, Roli Nagy i-a mai trimis în teren pe Mara – Costin, Copaci, Dinculescu, Vlad.

Spre final, gazdele au reușit să întoarcă rezultatul, marcând în minutele 88 și 90 și s-a încheiat 3-2. În ciuda înfrângerii, UTA rămâne cu satisfacția unei prestații curajoase în compania unei echipe care acum două zile a jucat în Europa League.

Formația celor de la Devrecen: Verpecz (Verebélyi 60.) – Nagy Z. (Bokros 46.), Koval (Kuti 46.), Kinyik, Ferenczi (Karikás 46.) – Bereczki, Ludánszki, Szekulics, Horváth Zs. (Kondás 46.) – Kerekes, Kertész. Golurile maghiarilor au fost marcate de Szekulics, Kertész și Bokros.

Trupa arădeană a petrecut noaptea la Debrecen, iar azi se pleacă spre Mallnitz, pentru cantonamentul din Austria.

Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments