Daniela Gyorfi, o nașă generoasă

by Dana B.

Artista are mai mulți fini, și cu fiecare este foarte atentă. Daniela Gyorfi a cheltuit o sumă frumușică la creștinarea micuțului Theodoros Lukas, eveniment care a avut loc în Germania.

Daniela Gyorfi iubește copiii, motiv pentru care, de fiecare dată când persoane apropiate ei i-au cerut să le boteze micuții, artista a acceptat cu inima deschisă.

Așa s-a întâmplat și recent, atunci când artista a fost din nou nașă, tocmai în Germania. Ea nu s-a uitat la bani, când a trebuit să facă toate cumpărăturile necesare pentru creștinarea ultimului său finuț și, împreună cu partenerul său, George Tal, a cheltuit o sumă frumușică, aproximativ 3000 de euro. Artista a purtat în biserică o rochie roșie, foarte sexy, care i-a scos în evidență silueta.

Întâlnire de familie în Germania

Deși a treut de ceva ani peste pragul de 40, artista arată foarte bine. Aflată în Germania, ea s-a întâlnit și cu copiii iubitului său din prima căsnicie, cu care se înțelege foarte bine. De altfel, Francisca, fiica lui George Tal, acum în vârstă de 23 de ani, a fost alături de Daniela Gyorfi în primii ani de viață ai micuței sale surori vitrege, Maria, fetița impresarului și a artistei. În prezent, Francisca lucrează în domeniul afacerilor, și de ceva timp are și un prieten, pe care impresarul l-a cunoscut deja. Băiatul său face fotbal de performanță la un club din Germania.

”Francisca are acum un iubit, pe care deja îl cunosc. Are și un job, o ajută pe maica-sa în afaceri și de aceea nu mai poate veni prea des la noi. George, băiatul meu, face fotbal de performanță la un club din Germania”, a spus George Tal.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments