DANIELA DODEAN ASTEAPTA MARELE MOMENT AL REVENIRII: „OBIECTIVUL MEU E RIO!” (FOTO)

by Sorin Haut

Devenită de curând mămică, după ce a adus pe lume o superbă fetiţă pe numele Lara Melissa, Daniela Dodean a revenit acasă, la Arad, pentru a fi alături de familie în aceste momente minunate ale vieţii sale. Ca de obicei, jucătoarea de tenis de masă nu uită de CSM Arad, club unde este legitimată, ea având astăzi o întâlnire cu reprezentanţii mass-mediei arădene. Într-o formă fizică de invidiat, la nici două luni de la naştere, Dana s-a arătat foarte dornică să revină în circuitul competiţional. Primele impresii ale sportivei noastre au fost cele legate de noul său vis împlinit, acela de a deveni părinte: „Naşterea a fost normală, nu au fost complicaţii. Totuşi, nu a venit chiar la termen şi riscam o cezariană. Am avut noroc şi a doua zi, seara, am născut, doctorul a fost foarte mulţumit. Fetiţa este sănătoasă, totul este bine. Numele l-am ales eu, aşa am stabilit cu Joao, dacă era băieţel alegea el numele. Mă simt bine, corpul s-a recuperat, am făcut foarte multă fizioterapie şi exerciţii, sunt puţin anemică, dar e normal în această perioadă. Sunt foarte fericită şi mi-e greu să plec chiar şi o secundă de lângă fetiţă.”

Fericită în postura de mămică

Dana a ajuns acasă fără Joao, care se operează mâine la spate, urmând ca săptămâna viitoare să ajungă şi el la Arad, pentru a întregi familia. Mai ales că pe 3 iulie urmează nunta surorii Danei, Andreea, care se căsătoreşte cu jucătorul rus de tenis de masă Stanislav Golovanov. Marele sprijin al Danei este acum mama sa, care o ajută cu cea mică: „Fără mama nu aş face faţă, ea mă ajută cu tot în această perioadă. Sunt puţin speriată, pentru că stau prea mult cu Lara şi când lipsesc puţin mă gândesc deja la ea. Sper să nu fie un lucru negativ în perspectiva revenirii mele în circuitul competiţional.” Odată încheiat subiectul legat de naştere, Dana ne-a mărturisit că gândul ei este şi la revenirea cât mai rapidă în competiţii, mai ales că timpul presează, iar marile întreceri bat la uşă.

Începe antrenamentele la Arad

Ştiţi deja că am schimbat clubul şi am semnat un contract în Franţa, la Saint Quentin. Cei de acolo sunt foarte încântaţi, la fel şi eu, sper să mă acomodez repede. Din punct de vedere al jocului nu vor fi probleme, pentru că eu am în spate 20 de ani de activitate, singura îngrijorare e legată de genunchiul la care m-am operat în acest an, cu toate că nu am avut dureri până acum, sper să reacţioneze bine. Chiar în această seară o să merg la sală, aici în Arad, să mă antrenez uşor alături de Deea şi de logodnicul său, să reintru încet în ritm. Vreau să fac măcar 1-2 antrenamente pe săptămână, iar din august să încep serios. În iulie vreau să fac mai mult fizic, Joao a şi vorbit cu un preparator pentru a se ocupa de acest aspect. La mijlocul lui septembrie încep campionatul, mi-e foarte dor să revin şi să joc din nou”, spune Daniela Dodean, sunată recent şi de antrenorul lotului naţional, Viorel Filimon, care o aşteaptă cât mai repede alături de colegele tricolore:

Aşteptată la lot: „Fetelor le e dor de mine”

M-a sunat şi domnul antrenor, când erau în cantonament la Buzău şi mi-a spus că fetele mă aşteaptă cu braţele deschise şi că le e dor de mine. Toată lumea aşteaptă să mă întorc, iar asta mă bucură. Cu naţionala, cea mai importantă competiţie din acest an, unde vreau să joc, este Campionatul European de la Ekaterinburg. Nu se ştie încă dacă va fi doar individual, sau se va concura şi în celelalte probe, nu pot să spun asta. Cert este că vreau să revin şi să fiu la un nivel optim acolo”, mai spune jucătoarea arădeană.  Noua minge de plastic, introdusă în circuitul competiţional în locul celei de celuloid, îi dă ceva emoţii Danei: „Nu am reuşit încă să joc un meci oficial cu noua minge, e la aceleaşi dimensiuni ca şi cea veche, doar că e de plastic. Din ce ştiu nu dă aşa de mult efect, iar asta nu le convine chinezilor. Cred că pentru europeni e mai bine să joace împotriva asiaticilor cu această minge. Cred că e şi pe stilul meu, pentru că mie îmi place să joc mingi lungi, am răbdare.” Marele obiectiv al Danei rămâne calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, ţintă perfect realistă şi realizabilă în condiţiile revenirii sale în competiţii în toama acestui an:

Marile provocări: Europenele şi apoi Jocurile Olimpice!

Momentan nu am clasament, dar punctele mi-au rămas, iar după primul open la care voi participa, probabil cel din Cehia, mi se vor reactiva şi voi fi din nou în ierarhia mondială. Sper să nu cobor mai jos de locul 70 în lume. Din ce ştiu, primele 100 de jucătoare din clasamentul mondial se califică direct la Jocurile Olimpice, dar fiecare ţară are dreptul la doar două jucătoare în proba de simplu, cele mai bine clasate. Eu voi fi probabil, la revenire, a treia jucătoare, după Szocs, cu ea mă voi lupta pentru acest al doilea loc de calificare. Totuşi, fiecare antrenor de lot naţional poate opta, indiferent de poziţia primelor trei, pentru o anumită jucătoare la individual sau pentru alta la echipe, în funcţie de aportul fiecăreia. Obiectivul meu principal este Rio, dar am ambiţii la fel de mari şi la Europene, dacă voi juca bine acolo, cu siguranţă voi urca în clasament şi voi avea şanse mari de a ajunge la Jocurile Olimpice”, a încheiat Daniela Dodean, recompensată de încă directorul CSM Arad, Vasile Păltineanu, cu un frumos buchet de flori.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments