CUM SE FACE CORECT DETOXIFIEREA ORGANISMULUI

by Paula Craciun

După perioada Paştelui, în care am mâncat până la refuz ouă, maioneze, prăjituri, friptură şi drob, după un sezon rece în care am consumat mai mult carne şi alimente gătite, tot mai mulţi oameni se gândesc, primăvara, la o cură de detoxifiere.

Nutriţioniştii ne avertizează că detoxifierea completă a organismului nu se face chiar atât de repede pe cât credem noi, ci poate dura luni şi chiar ani buni în care avem o alimentaţie sănătoasă. „Detoxul implică mai multe faze de curăţare care trebuie neapărat urmate de o alimentaţie sănătoasă. Altfel, tot efortul depus într-o cură de o săptămână, să zicem, s-ar putea să nu ne ajute foarte mult dacă avem ulterior o viaţă dezechilibrată”, spune Ligia Pop, promotoarea raw food în România (alimentaţie vegană, fără foc).

Beţi doar sucuri proaspete!

Potrivit specialistei, cura poate dura o săptămână, perioadă în care vă veţi hrăni doar cu sucuri verzi din frunze, vlăstari, legume şi fructe. Pentru a vă obi§nui organismul, înainte cu o săptămână eliminaţi treptat mâncarea gătită şi introduceţi în alimentaţie legumele şi fructele, pe care le consumaţi proaspete, integrale. Apoi, pe perioada curei, beţi zilnic 2 litri de sucuri verzi. Sunt foarte uşor asimilate de organism, nu suprasolicită stomacul, nutrienţii lor intră rapid în sânge şi scot toxinele.

Variaţi frunzele!

Ligia Pop, autoare a 6 cărţi despre alimentaţie vegană, sarcină şi nutriţie, vă sfătuieşte să diversificaţi frunzele de la zi la zi. „Nu consumaţi niciodată aceleaşi frunze, rădăcinoase sau fructe. La fiecare suc, adăugaţi cel puţin 3-4 frunze diverse de la zi la zi, corpul are nevoie de diversitate de nutrienţi”. Puteţi alege între frunze de: măcriş, spanac, salată, pătlagină, păpădie, sfeclă, varză creaţă, trifoi, lucernă, conopidă, lujeri de ţelină, păpădie, coada şoricelului, iarbă grasă, gulie, zmeură şi căpşuni etc. Consumaţi sucurile imediat, pentru că oxidează. O săptămână de cură pe an nu e suficient, vă mai avertizează Ligia Pop. Pe cât posibil, încercaţi să introduceţi sucurile verzi în alimentaţia zilnică, indiferent de anotimp.

Ce combinaţii puteţi face

Frunzele se combină doar cu mere, cu rădăcinoase (morcovi, cartofi dulci, sfeclă roşie, ghimbir), cu vlăstari (de lucernă, floarea soarelui, varză etc.). Nu se combină fructe cu rădăcinoase, pentru a nu vă afecta digestia, dacă aveţi o sensibilitate.

La culcare înainte de ora 23.00!

Ştiaţi că cel mai bun somn e cel dinainte de ora 24.00? Te odihneşti mai bine şi permiţi organelor să-şi facă detoxifierea. Spre exemplu, detoxifierea ficatului începe în jurul orei 22.30. Dacă nu aveţi un somn adânc între aceste ore, pierdeţi etapele cele mai importante ale detoxifierii.

Faceţi sport!

Mişcarea în aer liber oxigenează creierul şi vă umple de energie. Încercaţi să vă înconjuraţi, măcar în această perioadă, de energie pozitivă şi să evitaţi stresul, principalul inamic al sănătăţii noastre.

Suc verde răcoritor

Acest suc conţine: 2 mere, 10 frunze de salată, un fir de ştir, 10 frunze de spanac, 3 fire de pătrunjel, zeama de la o jumătate de lămâie, 2 frunze de căpşuni. Toate se dau printr-un storcător prin presare la rece.

Sursa: click.ro

Facebook Comments