CULTURILE AGRICOLE DIN JUDETUL ARAD NU AU FOST AFECTATE, DEOCAMDATA, DE CANICULA

by Andreea Radu

Patru judeţe din partea de vest şi nord-vest a ţării, printre care şi Aradul, sunt zilele acestea sub afectate de caniculă. Sunt zone cu producţii importante de cereale şi oleaginoase, care pot fi afectate dacă în următoarele zile nu plouă. Porumbul este în pericol.

„Momentan nu pot spune că sunt afectate culturile. Dar dacă temperaturile continuă să fie ridicate, de peste 37 de grade Celsius mai mult de zece zile, vor fi probleme cu culturile de primăvară. Porumbul nu o să se facă. Deja lucerna a fost afectată. A treia coasă deja nu cred că va mai fi, în condiţiile în care, într-un an obişnuit, se coseşte de 4 ori. Prima recoltă a fost însă bună, de aproximativ 4-5 tone la hectar”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ioan Martin, directorul executiv al DADR Arad.

Acesta susţine că, până acum, 2015 a fost un an agricol bun, cu producţii similare anului trecut. „Dacă ne referim la culturile de toamnă, am recoltat deja orzul, orzoaica şi avem peste 4 hectare de tone la hectar. Şi rapiţa boabe are o producţie suficient de bună, de peste 3 tone la hectar, dar nu am finalizat recoltarea”, mai spune oficialul MADR. Acesta estimează că producţia de grâu în judeţul Arad va fi 4.500-5000 de kilograme la hectar.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, anul trecut în Arad s-a realizat o producţie medie de 4.222 kilograme la hectar, mai puţin decât în 2013 cu aproximativ 250 de kilograme la hectar. De asemenea, s-au recoltat 5.274 de kilograme la hectar, cu peste 1.200 de kilograme în plus la hectar faţă de anul anterior. În total, anul trecfut în Arad s-au cultivat peste 328.300 de hectare.

Sursa: paginadeagricultura.ro

Facebook Comments