Traiectorie multiculturală în cadrul Ligii Scriitorilor din România, filiala Arad

/
Sorin Haut
Un pas nu există decât dacă este văzut sau auzit. Un om este o poveste iar o poveste poate fi uneori despre un om. Arta capătă multiple valențe, în abordarea ei. Poate fi un punct de plecare pentru o existență non liniară, o terapie în adevăratul sens al cuvântului. Regizorul Copel...

"Teambuilding" a devenit filmul cu cele mai mari încasări din România din toate timpurile

/
Andreea Radu
Comedia românească "Teambuilding" se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, după şase săptămâni de la lansare, acumulând venituri de 18,8 milioane de lei (3,7 milioane de dolari), cele mai mari încasări din toate timpurile în România, relatează...

La cererea publicului, spectacolul Regal Vienez va avea loc în două seri. Pentru primul spectacol, biletele au fost epuizate în primele zile

/
Adrian Pavel
Spectacolul Regal Vienez, care va avea loc pe 21 decembrie, la Filarmonica din Arad și-a epuizat toate biletele. Arădenii s-au înghesuit ca la pâinea caldă să cumpere bilete, astfel încât organizatorii au fost nevoiți să mai susțină un spectacol. Orchestra di Teatro d’Opera Italiana,...

Festivalul Internațional de Teatru Clasic – din nou pe scenele arădene

/
Andreea Radu
Toamnă teatrală plină! Cel mai longeviv și important eveniment teatral arădean – Festivalul Internațional de Teatru Clasic - revine! Cea de-a XXVI-a ediție a FITCA aduce la Arad: producții premiate, vedete și… bucuria reîntâlnirii după o pauză mult prea lungă. Iată care sunt...

Spectacol anulat la Teatrul Clasic din Arad

/
Andreea Radu
O întâmplare nefericită a dus la anularea avanpremierei spectacolului „Escu", programată în 3 noiembrie, de la ora 19.00. Banii pentru biletele achiziționate se pot recupera de la casieria Teatrului Clasic. Spectatorii care au cumpărat bilete online pot trimite un email pe adresa:...

Recviemul German, de Johannes Brahms, într-o interpretare de excepție la Filarmonica din Arad

/
Adrian Pavel
În preajma sărbătorii Luminației, Ein Deutsches Requiem op.45/ Un Recviem German de Johannes Brahms, va putea fi ascultat joi, 3.11.2022, începând cu orele 19:00, în Sala mare de concerte a Filarmonicii Arad, într-o distribuție ”de zile mari”, cu maestrul Svetoslav Borisov, dirijor...

„Escu”, de Tudor Mușatescu – o nouă premieră pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad

/
Adrian Pavel
E cu umor, sinceritate și inspirație. E noul spectacol pregătit de actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. E „Escu”, de Tudor Mușatescu, în regia lui Răzvan Enciu*, o întâmplare teatrală care ajunge în fața publicului în 3 noiembrie – avanpremiera și în 5 noiembrie –...

Spectacolele lunii noiembrie, pe scena Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad

/
Andreea Radu
  Spectacole îndrăgite, o producție nouă și inspirată și un festival mult așteptat. Toate fac parte din oferta culturală a Teatrului Clasic „Ioan Slavici Arad”, în luna noiembrie. Iată care sunt spectacolele de care vă puteți bucura:   Joi, 3 noiembrie 2022, ora 19,00 -...

Teatrul Clasic „Ioan Slavici" Arad pune în vânzare abonamente pentru stagiunea 2022 – 2023

/
Florin Popa
Teatrul Clasic „Ioan Slavici" Arad pune în vânzare abonamente pentru spectacolele sale din stagiunea 2022 – 2023. Pentru adulți, costul unui astfel de document este de 120 de lei și îi oferă posesorului posibilitatea de a viziona 6 spectacole. Abonamentele pentru elevi - costă 60 de lei,...

„Cenușăreasa” – duminică, 23 octombrie, pe scena Trupei Marionete

/
Florin Popa
[caption id="attachment_371933" align="alignnone" width="300"] ???????????[/caption] O întâlnire magică. O istorie care a fermecat generații și continuă să o mai facă. Un spectacol pentru toți cei care mai cred în povești. Actorii Trupei Marionete vă așteaptă duminică, 23 octombrie,...

Triangle of Sadness, Palme d’Or 2022, în premieră la Les Films de Cannes à Arad

/
Florin Popa
Festivalul Les Films de Cannes revine anul acesta la Arad cu o nouă selecție a filmelor de la Cannes și din cele mai importante festivaluri din lume. Cea de-a 4-a ediție a Les Films de Cannes à Arad va avea loc între 26 și 28 octombrie la Cinema Arta. Intrarea va fi liberă, în limita...

Vioara lui Enescu va cânta la Ineu, Sebiș și Arad

/
Andreea Radu
Ediția jubiliară 10 ani a turneului național „Vioara lui Enescu la sate” poposește în județul Arad, în perioada 30 octombrie-1 noiembrie 2022, alături de doi dintre cei mai apreciați muzicieni români: Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara „Guarneri...

reStart literar și Arad LiterArt

/
Andreea Radu
reStart literar este un proiect cultural județean, inițiat și susținut financiar de către Centrul Cultural Județean Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului Arad și se va desfășura până în data 30 octombrie 2022. Proiectul își propune să se constituie într-o...

Trei cărți, doi autori și o singură pasiune, aceea pentru cuvântul scris

/
Sorin Haut
"Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus Ce-i mâna pe ei în luptă? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier A credinței biruință căta orice cavaler" (M. Eminescu, Scrisoarea a treia) Aceste versuri mi-au apărut ca un motto, în timp ce mă străduiam să realizez un portret...

„Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar”, la Cinematograful „Arta“ din Arad

/
Andreea Radu
„Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar”, eveniment organizat de Asociația Filmtett şi de Teatrul maghiar „Csiky Gergely” din Cluj Napoca, în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad, se desfășoară, anul acesta, în mai multe orașe din Transilvania, două proiecții fiind...