CSU Arad înfruntă Bârladul, în Divizia Naţională la rugby

by Sorin Haut

Surclasaţi etapa trecută pe malul Dunării, când au încasat de la codaşa RCM Galaţi un neverosimil 31-0, rugbiştii de la CS Universitatea Arad susţin sâmbătă, ora 10, un nou meci în Divizia Naţională (liga secundă). “Studenţii” pregătiţi de Marian Grindei primesc, pe stadionul din Sînicolau Mic, replica moldovenilor de la RC Bârlad, care vin la Arad să răzbune înfrângerea surprinzătoare din tur, 12-15. Oaspeţii pornesc din postura de favoriţi, ocupând locul 5, cu 16 puncte acumulate şi încă în “cărţi” pentru calificarea în play-off.
De cealaltă parte, CS Universitatea e abia pe 6, cu 9 puncte şi doar cu şanse teoretice de o clasare în primele patru echipe. În alte meciuri ale rundei a 10-a: Mănăştur-Năvodari, Buzău-Suceava şi Petroşani-Galaţi, acest ultim meci fiind amânat pentru data de 20 mai.

Facebook Comments