CSM ARAD A OBTINUT DOUA MEDALII LA CUPA ROMANIEI DE TENIS DE MASA

by Sorin Haut

CSM Arad s-a întors cu două medalii de bronz de la Cupa României pentru tineret şi seniori la tenis de masă, competiţie desfăşurată la Dumbrăviţa, în judeţul Timiş. Andreea Fistyulof a urcat pe a treia treaptă a podiumului la tineret, după ce a ocupat locul doi într-una dintre cele două grupe preliminare, cu două victorii și tot atâtea înfrângeri, cedând în semifinale, scor 0-4 (9, 4, 10, 7) cu viitoarea campioană, Adina Diaconu, de la CS Slatina.

CSM Arad a mai cucerit o medalie de bronz la Cupa României, categoria seniori, prin Adrian Dodean, care a cedat în semifinale, scor 1-4, cu vicecampionul Alexandru Cazacu (CS Mioveni). În drumul spre medalie, Dodean a câştigat trei meciuri: 4-1 cu Gyorgy Szilard, 4-0 cu Andrei Flămând şi 4-2 cu Cristian Pletea. Tot la seniori, Gheorghe Durdun a pierdut în turul întâi, 1-4 cu Marius Rădoi.

Andreea Fistyulof şi Bogdana Trifu au avansat până în sferturi la senioare, ambele câştigându-şi primele meciuri, 4-0 cu Karla Manea, respectiv 4-0 cu Anita Kaloz. În meciurile pentru pătrunderea în semifinale, Fistyulof a cedat cu 2-4 în faţa Andreei Zamfir iar Trifu a pierdut cu 0-4 în meciul cu Andreea Dragoman. Sportivii arădeni sunt pregătiţi de Cristian Dodean.

 

Facebook Comments