CS ASTRA ARAD A CUCERIT PRIMELE MEDALII NATIONALE IN 2016

by Sorin Haut

CS Astra Arad s-a întors de la Campionatul Naţional Individual de seniori, întrecere desfăşurată la Craiova, cu cinci medalii, dintre care una de aur, una de argint şi trei de bronz. La categoria 66 de kilograme, campionul şi multiplul medaliat naţional şi european Mihai Mihuţ a devenit campion naţional, iar la 59 de kilograme, Andrei Dudău şi Laurenţiu Macarei au urcat pe a doua, respectiv a treia treaptă a podiumului.

Tot cu bronz s-au ales şi Dorin Pîrvan, la categoria 85 de kilograme şi Sergiu Delinschi, la 75 de kilograme. În clasamentul pe echipe, CS Astra a terminat pe locul trei, la doar un punct de Dinamo şi la două puncte de campioana Steaua. Sportivii arădeni sunt pregătiţi de antrenorul emerit Spiridon Stanciu.

Facebook Comments