CRISTIAN BOUREANU, CU IUBITA LA BACALAUREAT

by Cristian Dobre

Dragostea nu ține cont de vârstă, iar cea mai bună dovadă este povestea înfiripată, acum mai bine de un an, între Cristian Boureanu și Laura Dincă, mai tânăra lui iubită, care în aceste zile va susține probele scrise la bacalaureat.

Fostul soț al Valentinei Pelinel și-a găsit fericirea în brațele unui model și, deși lumea credea că e doar un foc de paie, iată că relația lor e de cursă lungă. Așa se face că în aceste zile, Cristi trăiește intens emoțiile examenelor pe care jumătatea lui le are de dat. Având în vedere că în trecut Laura Dincă a obținut rezultate slabe la capacitate, de această dată ea a luat lecții în particular la materiile la care în aceste zile urmează să fie testată în scris.

“Sper să pic pe subiect la română la scris, mi se pare cea mai grea probă. Mai am de susținut examene la geografie și la istorie”, ne-a spus tânăra înainte de a intra la proba orală de limbă străină – engleza.

Laura ia în calcul varianta ca după terminarea liceului să facă o pauză de un an și abia apoi să urmeze o facultate. Până una alta, speră să își finalizeze studiile cu bine, mai ales că Boureanu a mutat-o din orașul natal, Constanța, la un liceu din Capitală, iar meditațiile săptămânale la care a mers în ultimele luni să nu fi fost în zadar!

Se împarte între iubit și învățătură

Dacă alte colege de-ale ei alocă timpul rămas până la examene pentru studiu intens, Laura preferă să învețe doar în timpul zilei, serile fiind dedicate iubitului său. Fie că urmăresc un film împreună sau se dedau unor sesiuni de gătit, îndrăgostiții reușesc să își petreacă timpul împreună.

Un atu al Laurei este faptul că se înțelege excelent cu Ioana, fiica lui Boureanu din prima căsătorie. În vârstă de 15 ani, puștoaica este atrasă de cosmeticele și de hainele iubitei tatălui său, cele două descoperind că au multe puncte în comun. Așa că doar peste trei ani, Cristi Boureanu va trăi din nou intens examenul maturității, dar atunci va fi alături  de fiica lui, Ioana.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments